Despre răsplata celor nedreptățiți

Adeseori în viața noastră suferim nedreptăți, unele chiar din partea oamenilor pe care îi considerăm apropiați. Important este ca să primim nedreptățile cu gânduri bune, precum spunea cineva, deoarece nu se știe pentru ce ne „călește” Domnul.

Părintele Paisie Aghioritul, ne relatează într-una din convorbirile sale duhovnicești, un astfel de exemplu, de a trata suferința cauzată de semeni ca o binecuvântare din partea lui Dumnezeu, fără mâhnire, rugându-te și mulțumind Domnului:

”Cu mulți ani înainte m-a cercetat un creștin evlavios, simplu și binevoitor,care mi-a cerut să mă rog ca Hristos să-i lumineze pe copiii lui ca, atunci când vor veni în vârstă, să nu cârtească împotriva rudelor pentru marea nedreptate ce le-o făcuse. Și mi-a povestit întâmplarea. Am înțeles că omul acesta era, într-adevăr un om al lui Dumnezeu. Era fratele mai mare între cei cinci copii ai familiei sale, care, după moartea neașteptată a tatălui lor, a purtat grijă de frații lui ca un tată bun. A lucrat din greu, a câștigat și puțină avere, terenuri, etc. și a aranjat pe cele două surori ale lui. S-au căsătorit și frații lui mai mici, au luat terenurile cele mai bune, livezile de măsline, etc., iar lui i-au lăsat cele neroditoare, sterpe și nisipoase. La sfârșit s-a căsătorit și el și a dobândit trei copii. Era în vârstă și, firește, se gândea la copiii lui ca nu cumva să înțeleagă nedreptatea atunci când se vor mări și să cârtească. Și-mi spunea: ”Eu nu mă mâhnesc pentru nedreptate, pentru că citesc Psaltirea. O catismă după-amiaza și două catisme înainte de a se face ziuă. Aproape că am învățat-o pe de rost. Nici un psalm nu spune că nedrepții au făcut vreo pricopseală. Pe când la cei drepți se gândește Dumnezeu. Eu, Părinte, nu mă mâhnesc de ogoarele ce le-am pierdut, ci mă mâhnesc pentru frații mei că își pierd sufletele lor”. După aceasta a plecat acest om binecuvântat și m-a cercetat iarăși după vreo zece ani. Și mă întrebă bucuros: ”Mă mai ții minte, Părinte?”. ”Da”, i-am spus și l-am întrebat cum o duce. ”Acum am devenit bogați!”, mi-a răspuns. ”Dar cum ai devenit bogat, frate?”… ”Iată, terenurile cele neroditoare au dobândit mare valoare, pentru că erau la malul mării. De data aceasta am venit să îmi spui ce să fac cu banii cei mulți pe care îi am”. ”Să-ți asiguri copiii cu câte o căscioară și să ții câțiva bani și pentru studiile lor, până ce se vor aranja”. ”Am și pentru copiii mei, îmi spune și tot sunt mulți”. ”Dă mai întâi rudelor tale sărace și după aceea și la alți săraci”. ”Am dat, Părinte, dar tot sunt mulți”. ”Dă să se facă biserica din satul tău”. ”Am dat și tot sunt destui”. Atunci îi spun: ”Mă voi ruga să te lumineze Hristos, ca să faci bine acolo unde este mai mare nevoie”. Apoi l-am întrebat: ”Ce îți fac frații? Unde sunt?”. A izbucnit în plâns și printre suspine mi-a răspuns: ”Nu știu, Părinte. S-au pierdut și urmele lor. Și-au vândut terenurile din sat, livezile de măslini și ogoarele și acum nu știu unde se află. Mai întâi au plecat în Germania, apoi în Australia, iar acum au dispărut”. Mi-a părut rău că l-am întrebat despre frații lui, neștiind că se va mâhni atât de mult. L-am mângâiat după aceea și a plecat liniștit. I-am spus să ne rugăm amândoi ca să auzim și despre aceia vești bune. Mi-am adus aminte de psalmul care zice: „Văzut-am pe cel necredincios fălindu-se și înălțându-se ca cedrii Libanului. Și am trecut și iată nu era, și l-am căutat pe el și nu s-a aflat locul lui” Exact așa s-a întâmplat și cu nenorociții lui de frați”.

Nimic nu rămâne neîndreptat la Dumnezeu, nedreptatea noastră o judecă Domnul după marea Lui bunătate. Trebuie să ne rugăm Domnului, mai ales atunci când suntem nedreptățiți, să nu ne învârtoșăm inimile noastre, să suferim pentru cei care ne vatămă ca ei să nu piară din cauza noastră.

Să căutăm totdeauna, în tot ce întâmpinăm, să avem binecuvântarea lui Dumnezeu.

Sfântul Paisie Aghioritul