De ce unii oameni ajung cu greu să se căsătorească

Am ezitat aproape doi ani inainte de a scrie aceste randuri, de teama sa nu fiu inteles gresit. Am hotarat sa risc, totusi, dupa ce am auzit recent o domnisoara de aproape 40 de ani spunandu-i unui preot: „Parinte, eu vreau sa ma casatoresc! Dar, stiti, nu ma intereseaza atat de mult cine va fi sotul meu, ci ma intereseaza mai degraba sa am copii cu el”.

Sunt multi tineri singuri (necasatoriti) in Biserica. Si fete, si baieti. Si femei, si barbati. Aparent in tarile din Occident singuratatea e si mai accentuata decat acasa, in Romania – desi nu sunt foarte sigur de acest lucru. Putem gasi o sumedenie de motive obiective care sa justifice aceasta situatie: multi am plecat in strainatate imediat dupa terminarea liceului sau a facultatii, si astfel am amanat gasirea partenerului de viata; muncim sau studiem prea mult; in Biserica sunt intotdeauna mai multe femei decat barbati; nu avem ocazii sa ne cunoastem etc. Exista insa, dupa parerea mea, un motiv mai puternic si mai profund decat toate acestea…

Inainte de toate, va propun sa ne intrebam fiecare: Cine este Dumnezeu pentru mine? Cum ma rog eu Lui? Daca avem curaj sa raspundem cu adevarat la aceste intrebari, o sa ne dam seama ca cei mai multi dintre noi ne rugam „Doamne, da-mi, Doamne, fa-mi!”. Ii cerem lui Dumnezeu sa ne ajute sa ne gasim serviciu, sa luam examene, sa ne pazeasca in calatorii etc. Mergem in pelerinaje si dam pomelnice pentru „sanatate si noroc in viata”. Il tratam ca pe un sponsor care ne poate implini nevoile sau dorintele. Dupa toate aceste cereri din interes, cand mai gasim oare timpul sa (ne) intrebam: „Doamne, dar Tu cine esti?” sau sa-I spunem: „Doamne, as vrea sa Te cunosc”? Cati dintre noi venim la biserica pentru a ne intalni cu Dumnezeu? Cati dintre noi ne asezam la rugaciune sau ne impartasim ca sa fim „prietenii Lui adevarati”[2]? De fapt, nu prea ne intereseaza Cine este Dumnezeu, nu ne intereseaza sa ne imprietenim cu Dumnezeu[3]…

Fara sa ne dam seama, relatia noastra cu Dumnezeu ne modeleaza relatiile cu ceilalti oameni. Daca nu ma intereseaza cu adevarat Persoana[4] lui Dumnezeu, atunci nici persoana omului de langa mine nu ma intereseaza cu adevarat. Daca pentru mine Dumnezeu este doar Cel care-mi implineste nevoile, atunci astept si de la ceilalti sa-mi implineasca nevoile. Iar acest fel de a-i privi pe cei de langa noi e un obstacol major in calea formarii de prietenii adevarate, de la persoana la persoana, care sa poata duce mai apoi la o relatie solida si la casatorie.

Cateva situatii concrete la care am fost martor sau pe care mi le-au povestit prietenii: o femeie este curtata de un barbat in vederea casatoriei pentru ca „a venit vremea” si „are si el nevoie de cineva care sa-i gateasca o mancare calda”; un absolvent de teologie umbla dupa o anumita fata pentru ca trebuie sa fie insurat, ca sa fie hirotonit. Din ce mi-au spus cateva prietene de-ale mele, o femeie pusa in aceste situatii simte ca barbatul nu e interesat de ea, ca persoana, ci de „avantajele” pe care poate sa i le aduca. Si atunci fuge de el. La fel, atunci cand o femeie „ii face ochi dulci” unui barbat pentru ca stie ce el are bani sau pentru ca vrea sa fie mama si cauta un barbat care sa fie tata pentru copiii ei, barbatul se simte ca un instrument si se indeparteaza.

Unii suntem mai „profunzi”, mai romantici, ne cautam „jumatea”[5] si credem ca o „mare iubire” ne-ar vindeca de toate tristetile si depresiile noastre. In urma cu cativa ani buni credeam si eu tot la fel si asteptam sa gasesc fata care sa ma „implineasca”. Si, culmea! (mi se parea mie), cand incepeam sa dau de inteles acest lucru, toate fetele bateau in retragere. Iar eu ma intristam si ma plangeam ca „fetele din ziua de azi nu mai cauta dragostea adevarata”. Acum, cand stau si ma gandesc, cred ca atitudinea lor era fireasca: eu ceream prea mult de la ele, le ceream sa ma vindec de singuratate. „De cate ori plangem asa, dupa cate o Mariuca, dupa un Ionel, de ce plangem, de fapt? Nu dupa Ionel, ca nici nu l-am vazut… Saracu’ Ionel, nici macar nu era Ionel, era doar o oglinda in care noi ne proiectam nevoia de dragoste, nevoia de a nu fi singuri”[6].

Din fericire, am intalnit un Parinte care m-a ajutat sa inteleg ca niciun om de pe acest pamant nu-mi poate implini aceasta nevoie de dragoste, ca fiecare om are in el o sete de iubire pe care o poate implini numai Dumnezeu, Care este iubire (1, In. 4, 8). „Indrazneste si cere de la Dumnezeu sa-ti dea puterea sa te bucuri in fiecare zi. Nu poti amana bucuria pana ce vei realiza nu stiu ce, pana ce vei avea o familie, o casa a ta, caci tot amanand-o e posibil sa nu mai ai puterea sa te bucur deloc!”[7]. Am auzit mai tarziu o maica raspunzand unei tinere: „Daca esti nefericita necasatorita, vei fi nefericita si casatorita. Bucuria nu tine de casatorie sau necasatorie, ci tine de viata cu Hristos sau fara Hristos”[8].

Poate ca pare „rasuflat” ca tot la Hristos am ajuns. Dar nu cred ca exista alta cale. El Insusi ne-a spus: „Fara Mine nu puteti face nimic” (In. 15, 5). Si tot El ne-a incredintat: „Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte se vor adauga voua” (Mt. 6, 33). Cred ca eroarea noastra e ca ne concentram pe „toate celelalte”. Cand dorinta noastra va fi mai degraba pentru Daruitor decat pentru darurile care vin de la El, atunci cred ca ceva esential se va „aseza” in noi si vom reusi sa-i vedem altfel si pe oamenii de langa noi. Sa-i vedem pur si simplu pentru ceea ce sunt, si nu pentru ceea ce ne-ar putea oferi. Si cred ca astfel ne-am deschide catre „adaugarea” „tuturor celorlalte” de care avem nevoie. Poate nu vom gasi acea „fericire” plina de senzational si „romantism virusat” pe care o vedem prin filme, dar cred ca vom trai o bucurie reala, palpabila. Cu Hristos”.

[1] – Verbul „a reusi” nu se refera aici la un succes sau la o realizare. „Nu reusim sa…” exprima o neputinta.

[2] – Asa cum spunem in rugaciunea a saptea dinainte de Impartasanie, a Sfantului Simeon Noul Teolog.

[3] – In ciuda faptului ca Domnul Insusi ne cheama sa fim prietenii Sai: „Voi sunteti prietenii Mei, daca faceti ceea ce va poruncesc. De acum nu va mai zic slugi, ca sluga nu stie ce face stapanul sau, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru ca toate cate am auzit de la Tatal Meu vi le-am facut cunoscute” (In. 15, 14-15)

[4] – Sau, mai bine spus, Persoanele Sfintei Treimi

[5] – Aceasta idee de cautare a „jumatatii” este o conceptie pagana (o descriere a ei apare la Platon), care, din pacate, a devenit foarte populara si printre crestini. Teologia ortodoxa, insa, marturiseste ca fiecare om este creat integru (intreg), dupa chipul lui Dumnezeu, cu potentialul sa ajunga la comuniunea cu Dumnezeu. In Taina Cununiei nu se unesc doua jumatati, ci doua persoane complete, scopul acestei uniri fiind „stimularea reciproca pentru matuire”, cum spunea parintele Arsenie Papacioc

[6] – Maica Siluana Vlad, „Deschide Cerul cu lucrul marunt”, Ed. Doxologia, Iasi, 2013, p. 133

[7] – „O descoperire: Manastirea de la Cantauque”, Apostolia, nr. 24, martie 2008.

[8] – Maica Siluana Vlad, unul din raspunsurile la intrebarile tinerilor la Congresul Nepsis, 25 septembrie 2010, Roma.

[9] – „Romantism virusat”, Apostolia, nr. 7, octombrie 2008

Revista APOSTOLIA, nr.70-71, Ian.-feb. 2014/ Bogdan Grecu, De ce nu reusim[1] sa ne casatorim?

Sursa: corortodox.blogspot.com