Cum răspundem unui necredincios care ne cere o dovada tangibilă a existenței lui Dumnezeu?

Bagă-i degetul în priză! Da, măi, oameni buni! Voi râdeţi?! Păi, măi, oameni buni, luaţi-o logic! Ce spun ăştia? Că Dumnezeu nu există, că nu se vede. Corect? Da’ ce, curentul electric se vede? Nu se vede nici curentul electric, dar se simte, tată!

La un moment dat, predam italiană la un colegiu de la noi, de acolo, că toate colegiile sunt naţionale, chiar locale fiind. Şi curricula este naţională. Ei, şi era acolo o doamnă de biologie foarte înţepată, care se străduia tot timpul să mă irite pe mine, de parcă eu aveam vreme să stau de vorba cu dânsa. Ce mult mi-a plăcut mie odată un cuvânt bătrânesc. Cică: Domne, nu sta de vorbă cu Proştii, că pierzi vremea, că-s cu mintea hodinită. O tanti de-asta, cu mintea hodinită, săraca, îi tot incita pe copii spunându-le: Ia spuneţi-i părintelui că omul se trage din maimuţă. Şi, într-o zi, la o întâlnire în prag pe care am pus-o în scenă, i-am spus: „Bună ziua!” Şi ea: „Părinte, v-au transmis copiii?” „Ce, doamnă profesoară?” „Ştiţi, eu cred că ne tragem din maimuţă.” „Doamnă, fiecare se trage din ce crede că se trage!”… La ce o complicăm? Fiecare se trage din ce crede că se trage! Crezi că te tragi din maimuţă? Iată maimuţa! Ce pot să-ţi fac?! Zic: „Doamnă, să-mi spuneţi, în virtutea acestei trageri din maimuţă, pe care cracă vă găsesc după oră, să ne putem explica oarecum, într-un fel sau altul, câteva dintre lucrurile de credinţă”. N-avea craca la ea, n-am povestit…

Ce vreau să vă zic este să încercaţi să nu folosiţi tunuri şi tancuri împotriva călăreţilor. Pe călăreţ îl dai jos cu un dos de palmă. Ştiţi, e ca în filmul ăla, Pintea. O venit ăla de l-o vândut pe Pintea şi spune: „Pinteo, ai vândut banii poporului şi i-ai împrăştiat.” „Taci, mă!” „Mă, Pintea, ai făcut şi ai dres!” „Taci, mă!” „Pintea, da’ n-ai făcut…” „Mă, îi tăcea?” „Pinteo, da…” Buf, il împuşcă! „No, no, amu îi tace?” La ce să stai să te complici, să discuţi cu nărodul care e fixat pe o treabă?! Spuheţi-mi mie ce câştigaţi voi din-tr-un dialog cu iehovistul. Nervi? Sau cu baptistul care zâmbeşte într-un mod foarte fraternal şi zice: Noi avem aşa o platformă de mărturisire comună! Zic: Serios? Şi cine-i petrolistul şef pe platforma voastră? Că puţul gândi-rii voastre e cam scurt pentru funiile noastre, ale proştilor de ortodocşi. Voi sunteţi foarte deştepţi. Eu nu zic acum, Doamne iartă-mă!, că m-am luat de bieţii iehovişti şi de bieţii baptişti. Uite, fraţii ăştia, săracii, sunt şi ei pe cale. Doamne ajută! Nu toată lumea zboară cu Boeingul. Oamenii ăştia au o problemă şi problema lor fundamentală este că totdeauna ne socotesc pe noi obraznici. Vine musca, bâzâie calul de tracţiune şi musca-i şucărită că şi-a permis calul să transpire tocmai pe ea. Cam aşa e şi cu oamenii ăştia! Ei bâzâie pe lângă istoria oamenirii.

Părintele Lossky, despre care vă spuneam, avea o vorbă interesantă: Sectele, în general, sunt ca nişte bălţi care s-au format în urma umflării apelor unui fluviu, care au ieşit în afară, umplând locurile mai adâncoase din câmpuri. Apoi, apele s-au retras şi au continuat dinamica lor curată, pură, de la izvor către vărsare, iar bălţile au rămas pe loc, s-au umplut de broaşte şi zic: „Noi suntem din fluviu. Noi facem parte din fluviu!” Da ele put de înţepenire!

Uitaţi-vă bine… La noi mai veneau intelectuali din ăştia rasaţi – că nu avem decât intelectuali rasaţi -, ştiţi, corcitură între cal şi măgar – şi veneau ei şi ne vorbeau nouă despre marea misiune pe care baptismul o face în Statele Unite şi ce important e şi că nu se mai poate, domne, dacă nu schimbăm, dacă nu reformăm Biserica! Băi, tată, băi! Păi ia uite, du-te la ei şi citeşte ziarele de scandal şi vezi că şi acolo e cum e… Că filmele porno nu sunt turnate cu artişti ortodocşi, decât în mică parte. Toată pornografia asta care ne trăzneşte nouă pe toate ecranele nu e făcută în România, măi, oameni buni! E după sfânta lor morală! Toate porcăriile de filme cu războaie, cu sânge, cu vampiri, cu cretinoizi din ăştia teleghidaţi, toţi roboţeii ăştia care ne infestează creieraşele copiilor, toate desenele astea shodokaniste, toate astea vin de acolo, din morala aia în care Hristos nu este Dumnezeu, oricât de mult fac ei simulacru de a-L prezenta ca pe Dumnezeu.

Prin urmare, nu mai pierdeţi vremea cu ei. Mai bine puneţi mâna pe câte o carte faină, faceţi-vă o cafea dulce, nu tare, un suc rece – nu Coca-Cola, că ăla-i păcătos – şi staţi acasă liniştiţi, în răcoarea camerei, cu candela aprinsă, ascultaţi o muzică bună – am spus muzică bună, n-am zis nazalităţi psaltice neapărat -, staţi cuminţi, citiţi o carte să vă tempereze, puneţi-vă în genunchi şi rugaţi-vă şi, când îi vedeţi, daţi-le bună ziua: Servus, măi, tată, mâi! Ce mai faci, măi? Pe mine mă iubeşte Dumnezeu, pe tine te mai întreabă ce mai faci? Ce rost are să mă încing cu el?! Sigur că pot face o unitate de mascaţi, care să arunce cu grenade, să arunce totul în aer, dar cui folosesc toate prostiile astea? Să ştiţi că noi greşim într-un lucru: dacă nu ne întărim lucrurile pe care le avem, degeaba ni se pare că le vom întări ucigându-i pe ceilalţi. N-are niciun sens.

Parintele Constantin Necula – Crestinism de vacanta, Editura Agnos

Articol relatat de portalul crestinortodox.ro