Preotul are nevoie de iubire pentru a sluji lui Dumnezeu

Înainte de orice şi mai presus de orice, ca să se învrednicească cu harul dumnezeiesc, preotul are neapărată nevoie de un element de ordin spiritual – iubirea evanghelică; ea îi este necesară în fiecare minut, în fiecare clipă; când se roagă în biserică în timpul unei slujbe solemne, când se roagă acasă sau în casele enoriaşilor, când săvârşeşte Tainele credinţei, când vine în relaţii zilnice obişnuite, de viaţă, de familie, sociale, sau în relaţii cu enoriaşii, cu şefi sau cu subalterni, cu elevii şi cu foştii elevi, cu copiii şi cu adulţii, cu tinerii şi cu bătrânii.

Dar iubirea îi este necesară mai cu seamă în timpul săvârşirii dumnezeieştii Liturghii care este, în întregul ei, taina nemărginitei iubiri dumnezeieşti pentru neamul omenesc; în această Taină, Taina Euharistiei sau a Împărtăşirii cu Trupul şi Sângele lui Hristos, iubirea s-a arătat în întreaga ei intensitate fiindcă Domnul Iisus Hristos S-a jertfit pe Sine fără precupeţire pentru mântuirea noastră, S-a dat pe Sine drept mâncare şi băutură, Trupul Său care S-a frânt pentru noi şi Sângele Său care pentru noi şi pentru mulţi se varsă.

În timpul Liturghiei preotul trebuie să fie cuprins cu totul de dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii răscumpăţi prin Sângele lui Hristos; şi să nu se afle în el nici umbră de mânie şi de pornire împotriva cuiva sau vreo afecţiune pătimaşă faţă de ceva lumesc, fie aceasta mâncat, haine, podoabe, dorinţa de a se evidentia în serviciu sau în faţa cuiva; trebuie să fie totdeauna sus, al lui Dumnezeu, sfânt. Aşa să şi fie!

Liturghie sfântă, dumnezeiască, preaînţeleaptă, atotdesăvârşită, atotcurăţitoare, atotmântuitoare, atotsfinţitoare! Cât de fericit mă simt când te slujesc cu dorinţă şi bucurie extremă, în dulci convorbiri cu poporul! Avem despre ce povesti întru dulceaţă şi bucurie cu toţi credincioşii, în timpul săvârşirii ei şi la ce să ne gândim! Tu eşti jertfă pentru toţi şi pentru toate, pentru toţi sfinţii (jertfă de multumire şi laudă) şi pentru toţi cei vii şi cei morţi (jertfă milostivitoare şi curăţitoarc).

Cât de minunate sunt puterea, măreţia şi a-toate-cuprinderea ta! Tu aduci laudă şi slavă atotbunei, atotsfintei, nedespărţitei şi de-o-fiinţă Treimi! Tu uneşti cerul cu pământul, îngerii cu oamenii!
Tu Îl aduci neincetat pe pământ pe Dumnezeu întrupat şi pe Duhul Sfânt Cel împreună-de-o-fiinţă cu Tatăl! Tu prefaci pământul în cer! Tu îi prefaci pe oamenii pământeşti în oameni cereşti; şi fără de număr sunt cei pe care i-ai prefăcut în acest chip, în timpurile trecute şi în vremea noastră, cei pe care îi vei mai preface în viitor.

Ce însărcinare e mijlocirea preotului, o mijlocire între Dumnezeu şi oameni, ce ,,intervenţie”, ce slujire a unor atât de mari Taine: naşterea din nou, înnoirea, îndumnezeirea, în Tainele Botezului, Mirungerii şi, îndeosebi, a Împărtăşirii cu Sfintele lui Hristos Taine! I s-a  încredinţat săvârşirea atâtor Taine mai presus de ceruri, înfricoşătoare, şi dumnezeieşti! Ce fel de turrnă cuvântătoare şi în ce număr şi cu ce sânge răscumpărată trebuie să păstorească!

La ce înălţime de neatins stă preotul care săvârşeşte aceste Taine îndumnezeitoare! Ce foc duhovni-
cesc revarsă el asupra Sfântului Prestol şi a Sfintelor Taine! Multe mii de ani a aşteptat această nesfârşit de mare taină: arătarea lui Dumnezeu în trup; mulţi împăraţi şi proroci au dorit să vadă ceea ce vedem, auzim şi gustăm noi, dar n-au văzut şi n-au auzit [cf. Mt 13, 17].

Sfantul Ioan de Kronstadt – Liturghia, cerul pe pământ