Mesajul unui britanic pentru români: Trăiți într-un loc minunat, care este acaparat de forțe cărora nu le pasă. Guvernul vostru să lupte pentru voi! Aveți o ultimă șansă!
Sir Julian Rose este un britanic provenit dintr-o veche familie de nobili, care promovează agricultura tradițională și apără micii fermieri. Acesta luptă astăzi împotriva unui curent care acaparează terenurile agricole ale statelor din fostul bloc socialist. Din acest motiv, el îndeamnă fermierii și mai ales guvernele să ia atitudine în fața celor care urmăresc doar bogăția și puterea.
”Marile corporații conduc, guvernele doar le urmează. Marile corporații, lanțurile de supermarketuri, guvernele și Uniunea Europeană, toate fac parte dintr-un mare club. Și tot ceea ce vor să obțină sunt bogăție și putere. Ceea ce vreau să spun este că în Europa de Est au fost oameni naivi, care abia au intrat în UE. Pământul este ieftin. Forța de muncă este ieftină în comparație cu Vestul Europei. Și atunci ce și-au zis: Haideți, băieți, să punem mâna cât timp e acolo!”, a declarat britanicul pentru Antena 3, potrivit agrointel.ro.
În acest context, el a transmis și un mesaj românilor și guvernului român: ”Aveți o comoară! Am vizitat țara voastră. Este un loc minunat. Care este acaparat de forțe cărora nu le pasă de frumusețea și bogăția peisajelor, de fermieri și de experiența lor. Aveți o ultimă șansă! Guvernul vostru să lupte pentru voi, pentru cultura și mândria voastră, pentru produsele voastre de calitate, pentru frumusețea zonelor naturale. Încercați să le controlați până nu vi se iau din mâini. Aveți o ultimă șansă să luptați pentru țara voastră înainte să vă fie luată cu totul!”.
Articol relatat de portalul b1.ro