Smiley, în pelerinaj la schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos

Smiley, în pelerinaj la schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos

Andrei Tiberiu Maria, pe numele de scenă Smiley, a fost zilele acestea într-un pelerinaj duhovnicesc în Sfântul Munte Athos.

Artistul a petrecut câteva zile la schitul românesc Prodromu, gazdă a uneia dintre cele mai cunoscute icoane făcătoare de minuni din lume: Maica Domnului Prodromița. Nu este prima oară când artistul alege să se reculeagă în acest loc sfânt al Ortodoxiei, așa cum ActiveNews.ro relata la vremea respectivă.

Iată cum descrie editorialistul ActiveNews.ro, Iulian Capsali, întâlnirea cu Smiley: „Bărbații adevărați merg la Sf. Munte.

Cine crede că toate vedetele noastre preferă ipocrit doar bisericile mici, de lemn, se înșală. În drumul spre Schitul românesc Prodromu, extenuat după ore de mers prin soare și cu un tânăr în grup care făcuse insolație pentru că nu a catadicsit să-și pună șapca, ne-a trimis Dumnezeu un microbuz cu pelerini care veneau direct din portul Dafne. Evident, mai aveau fix două locuri libere. Abia după ce ne-am urcat am observat figura cunoscută a simpaticului Smiley, Andrei după numele de botez, care venise împreună cu câțiva prieteni în pelerinaj la Sf. Munte.
Ieri, după Liturghie, a acceptat fără niciun moft, spontan, să facem o poză împreună, ca amintire.

Să dea Dumnezeu ca să avem mulți închinători la Sf. Munte din lumea showbiz-ului, pentru că toată faima din această lume este lipsită de consistență după moarte, în fața Dreptului Judecător.

Cât timp părinții români se roagă in liturghiile zilnice pentru acest neam și pelerinii, săraci sau bogați, tineri și bătrâni, celebrități sau oameni oarecare, vin să se roage pentru mântuire, încă nu suntem pierduți”.

Articol relatat de portalul activenews.ro

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.