Viața în Hristos nu există fără Cruce

Avva Alexandru, teolog

Omul va fi îndreptățit sau va fi osândit, potrivit cu câtă mărinimie și plăcere de Dumnezeu și-a purtat crucea în viață. Omul de dinainte de cădere era legat existențial și esențial de Dumnezeul său, care, după teologia Sfântului Maxim Mărturisitorul, este „Firea fericită, nepătimitoare și bună”. Din această pricină era fericit și nepătimitor, cu totul străin de orice i-ar fi putut aduce întristare și durere. Sfântul Ioan Gură de Aur se exprimă în acest sens: „În Rai oamenii trăiau ca Îngerii”. Dar odată cu păcatul originar, care după Sfântul Iustin Popovici nu a fost nimic altceva fără numai „străduința omului de a deveni dumnezeu fără Dumnezeu și împotriva lui Dumnezeu”, intră în viața omului de după cădere realitatea tragică a dualismului ontologic, a patimilor, a mâhnirilor și, în cele din urmă, însăși moartea.

Omul trăiește o altă realitate, realitatea Crucii. Sfântul Vasile cel Mare, consemnând această realitate, spune în acest sens: „Nimeni nu are viața continuu fericită, ci întotdeauna amestecată cu durere și întristare. Numai Dumnezeu este pururea fericit”.

Durerea

Realitatea Crucii în Teologia Patristică Ortodoxă are diferite aspecte. Primul aspect este durerea: trupească și sufletească. Durerea poate proveni din mai multe cauze: boli, trăirea respingerilor, a nemulțumirilor, a comportamentului provocator, a singurătății etc. Este adevărat că în zilele noastre s-au înmulțit cazurile de oameni care suferă de boli incurabile, de toate felurile. Mai mult, se observă un avânt al bolilor psihice, încât se vorbește mult despre adolescenți și chiar despre copii cu grave probleme psihologice, care provin din modul de viață contemporan, care are de-a face cu antagonismul și cu ignorarea persoanei umane. În amândouă cazurile, Crucea bolii (trupești și sufletești) devine, potrivit Teologiei patristice, „Pedagogie mărturisită”. Astfel, omul care primește Crucea durerii în amândouă aspectele ei, atât cu mărinimie cât și cu plăcere de Dumnezeu, este socotit un următor al lui Hristos, potrivit învățăturii Părinților Bisericii.

Un mare Părinte al Bisericii noastre, Sfântul Simeon Noul Teolog, spune undeva: „Să vedem așadar cum Se slavoslovește Dumnezeu. El se slavoslovește prin Cruce, adică prin durere, mâhniri și boli. Și dacă pe toate acestea le vom suferi cu multă răbdare, Patimilor lui Hristos ne facem părtași și astfel ne facem fii ai lui Dumnezeu după Har și împreună-moștenitori cu Hristos”. Desigur, creștinii nu se bucură în boli și în durere, dar nici nu deznădăjduiesc, deoarece cunosc foarte bine cuvintele Sfântului Atanasie cel Mare, care spune că: „A se răstigni împreună (cu Hristos) înseamnă a împărăți și a se slăvi împreună cu El”.

Iov

În Vechiul Testament, Iov este înfățișat ca fiind cel care a trăit în cel mai înalt grad durerea sufletească și trupească. Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre el că nu a fost atât de însemnat atunci când era virtuos și se depărta de orice rău, ci cu adevărat însemnat, mare și înțelept a fost tocmai atunci când își ducea Crucea durerii (sufletești și trupești) cu mărinimie și cu plăcere de Dumnezeu.

O altă dimensiune a Crucii, potrivit Sfântului Grigorie Palama, este „a-ți răstigni trupul împreună cu patimile și cu poftele”. Adică cruce este și a se strădui omul să-și îmblânzească patimile, precum și poftele și obișnuințele lui. Dacă aruncă cineva o privire asupra realității sociale contemporane, va constata cât de mare este crucea ce o ridică acei copii care se nevoiesc să rupă dependența de droguri, de alcoolism sau de alte patimi. Tocmai din această pricină se impune ca ceilalți din jurul lor (familia, statul, Biserica) să-i sprijine cu dragoste și afecțiune, iar nu să-i marginalizeze sau să-i lepede.

De asemenea, am putea socoti cruce și locul de muncă al unui om în care trăiește monotonia, constrângerea sau comportamentul disprețuitor al superiorilor lui.

Starea economică

În sfârșit, o altă realitate a Crucii în viața noastră este și strâmtorarea economică pe care o trăiește un om, care poate avea o familie cu mulți membrii sau alte nevoi economice, care cu multă greutate sunt acoperite din salariul său. La acest fel de Cruce, Sfântul Atanasie cel Mare recomandă răbdare omului care suferă și-l mângâie cu cuvintele: „Cel care are mângâierea acestei lumi, să nu nădăjduiască, nici să aștepte s-o afle pe cea veșnică”.

Am putea spune ca o încheiere, că realitatea Crucii se arată fie prin mântuirea, fie prin osândirea omului, de vreme ce, potrivit Părinților Bisericii, omul va fi îndreptățit sau va fi osândit, potrivit cu câtă mărinimie și plăcere de Dumnezeu și-a purtat crucea în viață.

Articol relatat de portalul marturieathonita.ro