Este necesar ca un copil să postească înainte de împărtășanie?

Vă voi spune din nou: dacă părinților le vine greu să postească, atunci și copilul va întâmpina aceeași problemă. Însă dacă în familie postul este privit ca ceva firesc, asemenea probleme nici nu vor exista. Copilul mănâncă ce i se dă. A posti nu înseamnă nicidecum a înfometa. Este doar o schimbare a obiceiurilor, a modului de viață. În viață nu contează numărul rugăciunilor, nici postul. Toatea astea sunt doar mijloace.

Nu vom înterzice, nu vom impune, ci vom lăsa ca el singur și de bună voie să accepte acest mod de viață. Dacă va fi obligat, mai târziu se va rupe de tutela părintească și va face după voia lui. Aici e problema. Sfinții Părinți dau următorul sfat: copilul să fie crescut în așa fel încât la vârsta de 7 ani să meargă singur la spovedanie și să se simtă creștin, să ia de bună voie crucea lui Hristos. A impune cuiva să facă așa ceva este imposibil. Frumusețea acestei vieți poate fi numai arătată. Iar când copiii vor fi antrenați de viața duhovnicească, ei vor descoperi bogăția ei, care nu poate fi confundată cu bogățiile acestei lumi. Ce spune Sfânta Evanghelie? Dacă ai găsit piatra prețioasă, vinde tot ce ai pentru ea. Exact la fel se întâmplă și în viața duhovnicească: dacă ai gustat din ea, vei renunța la toate. Copilul este ajutat să descopere înlăuntrul său această bogăție, ca să nu creadă că toate acestea sunt doar exterioare.

– Dacă un copil se împărtășește fără să se spovedească, e nevoie de vreo pregătire pentru a primi Sfânta Euharistie?

– Nu există reguli speciale, dar dacă se poate, să nu mănânce înainte de împărtășanie. Așa e mai bine. Copilul va fi obișnuit de mic să se pregătească înainte de a merge la biserică.

– La prima spovedanie trebuie să-i spunem copilului ce păcate are și ce nu și cum să se căiască?

– Ne-am obișnuit să le spunem copiilor ce rău au făcut. Însă nenorocirea cea mare nu este răul pe care l-au săvârșit, ci faptul că ei nu încearcă să se îndreptățească. Păcatul cel mai mare al unui om este că el nu face ceea ce ar trebui să facă. Când este certat, el înțelege că este rău. Principalul păcat este neînsușirea idealului, a sfințeniei. Ce este căința? Este schimbarea vieții spre desăvârșire, spre sfințenie. Eu trebuie să mă schimb. Dacă descopăr în mine doar abateri exterioare, dar nu și dorința de desăvârșire, este grav. Desăvârșirea ca scop al vieții creștine este ceea ce Îi place lui Dumnezeu. Cu ce am greșit lui Dumnezeu? Ar fi trebuit să-I plac, dar nu am făcut-o. Nu am făcut cutarea sau cutare lucru… Păcatele noastre nu sunt în ce am făcut, ci în ce nu am făcut. Nu am îndeplinit obligațiile mele de copil. Care sunt ele? Ascultarea părinților, ajutorul, smerenia, obligațiile mele de elev… Când un adult vine și spune că nu are păcate așa mari, e o dovadă că nu a înțeles care este scopul vieții lui.

– Putem întreba pe copil ce i-a spus duhovnicul?

– Taina spovedaniei înseamnă nu numai faptul că preotul nu are voie să divulge ceea ce s-a vorbit la spovedanie, dar și că cel ce s-a mărturisit trebuie să păstreze taina. Curiozitatea excesivă în legătură cu taina vieții duhovnicești este și ea un păcat. Părinții se vor învăța să se smerească și să nu pună întrebări de acest gen.

– Se întâmplă ca un copil singur să povestească, pentru că este obișnuit să nu ascundă nimic de părinți.

– Va trebui să tăcem și să ascultăm, iar mai târziu să cerem sfatul preotului în această privință. Și nicidecum să nu deschidem noi subiectul sau să încurajăm la aceasta, pentru că ce s-a discutat la spovedanie trebuie să rămână doar între duhovnic și copil. Copilul la rândul său va trebui să știe să-și păstreze lumea sa lăuntrică.

Etras din Pr. Evgheni Șestun, traducere din imba rusă de Lucia Ciornea, Familia ortodoxă – Sfaturi, Cuvinte de învățătură, Rugăciuni, Ed. Sophia, București 2005, p. 117-120