Fiinţa omenească slobodă s-a stricat, şi pe aceasta o vrea Dumnezeu tămăduită iarăşi din preaplinul iubirii

Păcatul l-a îndepărtat pe om de Dumnezeu, dar nu şi pe Dumnezeu de om. Legătura lui Dumnezeu cu omul nu s-a schimbat. El este dragostea: este veşnic şi neschimbător. Şi în locul credinţei şi al dragostei pe care omul le-a pierdut, i-a dat nădejdea. În nădejde a tot trăit omul până acum, nădejdea îl ţine.

De-a lungul întregului Testament al vremilor Vechi, Dumnezeu îl sprijină, îl creşte şi îi arată drumul: îngerii sunt trimişi cu dinadinsul să coboare şi înfăptuiesc astfel acea scară atotdreaptă de la pământ la cer. Fiinţa omenească slobodă s-a stricat, şi pe aceasta o vrea Dumnezeu tămăduită iarăşi din preaplinul iubirii, prin nădejde.

Extras din ”Credinţa şi trăirea ortodoxiei” – Tito Colliander, Ed. Scara, Bucureşti, 2002, pag. 8