Nici tu însuţi nu doreşti mântuirea ta aşa cum vrea Dumnezeu să te mântuiască pe tine!

ips-pimen-arhiepiscop-al-sucevei

Mulţi din cei ce greşesc zic adesea: „Sunt plin de întinăciune, cum voi putea să mă apropii de Dumnezeu şi cum voi putea să-L rog pe El, fiind eu cuprins de greşeli diavoleşti?”

Frate, oare eşti silit şi lipsit de îndrăzneală? Tocmai pentru aceasta să vii, ca să afli îndrăzneală mare. Că oare Dumnezeu este un om, care vrea să te întrebe pe tine ca să te ruşinezi de El? Dumnezeu vrea, mai mult decât omul, să te izbăvească din păcat. Nici tu însuţi nu doreşti mântuirea ta aşa cum vrea El să te mântuiască pe tine!

Deci să nu zici: „Am pierit, ce voi face?” Ai Doctor mai presus decât leacurile, care vrea să te vindece de boala păcatului, dacă tu singur îţi vei arăta boala, adică îţi vei mărturisi mai înainte greşeala ta, căci pocăinţa de păcate face curat pe cel ce se pocăieşte cu mintea.

Bine este a nu greşi, dar şi mai bine este ca aceia ce greşesc să se pocăiască şi din durerile bolii să se izbăvească, şi după răni să fie sănătoşi. Pentru că nu a cădea este cumplit, ci a nu te ridica şi a zăcea după cădere.

De vei zice: „Peste fire am greşit”, dar cine este fără de păcat pe Pământ? Să-ţi fie destul aceasta spre pomenire; spune-ţi tu mai întâi fărădelegile tale, ca să te îndreptezi. Plângi mai înainte, cât este încă vremea pocăinţei, ca să nu plângi atunci când nu va mai fi vreme de pocăinţă. Să lucrăm binele până ce putem. Că nu iubeşte un tată pe fiul său cât iubeşte Dumnezeu sufletul cel ce se pocăieşte. Că aşa este iubirea de oameni a Stăpânului, că nu se întoarce de la niciunul din cei ce aleargă la El.

Pentru cel ce vrea, niciodată nu este vreme neprielnică pentru căutarea mântuirii.

Extras din ”Din cuvintele duhovniceşti ale Sfinţilor Părinţi” – ÎPS Pimen Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, Suceava, 2003, pag. 292-293

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.