Intră cu bărbăție în lupta cu imaginația ta și luptă-te cu ea din toate puterile tale, ca să-ți golești mintea de toate chipurile

Se poate spune că imaginația și memoria sunt o simțire generală dinăuntru, care închipuie și își aduce aminte tot ce a fost perceput mai înainte de cele cinci simțuri din afară. Și într-un anume fel, simțurile din afară și lucrurile simțite se aseamănă cu o pecete, iar imaginația cu urma lăsată de pecete.

Potrivit cuviosului Maxim, marele teolog, și Adam, cel dintâi zidit, a fost făcut de Dumnezeu fără imaginație. Mintea lui curată și fără de imagini, nu primea forme sau imagini sub înrâurirea simțurilor sau din imaginile lucrurilor simțite, ci fără a folosi această putere inferioară a imaginației și neînchipuindu-și nici contururi, nici forme, nici măsuri, nici culori ale acestor lucruri, cu puterea superioară a sufletului, adică cu gândul, ea contempla în mod pur, nematerialnic și duhovnicesc numai ideile pure ale lucrurilor sau înțelesul lor gândit. Dar ucigașul de oameni, diavolul, precum el însuși a căzut visând să fie la fel cu Dumnezeu, așa l-a făcut și pe Adam să înceapă să viseze cu mintea sa a fi întocmai cu Dumnezeu și să cadă chiar prin această închipuire. Și așa, din acea viață gânditoare, întocmai cu a îngerilor, simplă, cuvântătoare și neformăluită, a fost aruncat jos în această viață simțită, multîmpărțită, multformăluită, afundată în chipuri și visări, precum starea dobitoacelor celor necuvântătoare. Căci a fi afundat în imagini sau a viețui în ele și sub înrâurirea lor este trăsătura dobitoacelor celor fără de rațiune, iar nu a celor raționali.

Deci, fratele meu, dacă dorești să te slobozești cu ușurință de astfel de rătăciri și patimi, dacă cauți să scapi de feluritele curse și meșteșugiri ale diavolului, dacă dorești să te unești cu Dumnezeu și să dobândești luminarea dumnezeiască și adevărul, intră cu bărbăție în lupta cu imaginația ta și luptă-te cu ea din toate puterile tale, ca să-ți golești mintea de toate chipurile, culorile și formele și, îndeobște, de orice închipuire și aducere aminte a lucrurilor simțite, atât a celor bune, cât și a celor rele. Fiindcă toate acestea murdăresc și întunecă curăția și strălucirea minții, îi îngroașă imaterialitatea și conduc la împătimirea sa, căci aproape nicio patimă sufletească sau trupească nu se poate apropia de minte altfel decât prin imaginarea lucrurilor simțite corespunzătoare ei. Deci nevoiește-te să-ți păzești mintea fără de culoare, fără de chip, fără de formă și curată, așa precum a zidit-o Dumnezeu.

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Extras din ”Războiul nevăzut”, Ed. Mănăstirii Sihăstria, 2013, pag. 114-116