Să ştii că Dumnezeu zideşte şi când dărâmă

Te mâhneşti pentru soţul mort. Îţi faci griji pentru copii. Plângi zi şi noapte, în sufletul tău e tulburare şi întuneric, înaintea ochilor – ceaţă şi necunoscut. Îmbărbătează-te! Nu te teme! Spune-ţi: Bărbatul meu era în primul rând al lui Dumnezeu, şi apoi al meu; şi copiii mei sunt în primul rând ai lui Dumnezeu, şi apoi ai mei.

Dacă grădinarul iscusit smulge o floare, să ştii că aşa trebuia să facă. El ştie pricinile pentru care a făcut asta. Iar una dintre pricini este şi aceea ca florile din jur să propăşească mai bine.

Gândurile tale se vor înălţa de la pământesc la ceresc. Sufletul ţi se va lipi mai tare de Dumnezeu. Duhul îţi va triumfa asupra trupului. Moartea nu-ţi va mai fi înfricoşătoare. Deşertăciunea dinainte ţi se va părea vrednică de râs. Felul în care vedeai această lume – ca pe patria adevăratei şi trainicei fericiri – se va schimba. Aşadar, câştig duhovnicesc din mai multe părţi. Să ştii că Dumnezeu zideşte şi când dărâmă.

Pentru copii să nu-ţi faci griji. Fă doar ce stă în puterea ta. În ce întrece puterea ta, încredinţează-i Făcătorului lor şi al tău. Scris este: aruncă spre Domnul grijile tale, şi vei simţi că este uşoară crucea ta. Au fost şi sunt multe cruci grele asupra mamelor rămase văduve, îţi voi descrie una deosebit de grea.

La începutul Războiului mondial, nemţii l-au omorât pe un cunoscut al meu înaintea casei sale de lângă Drina, la casă au pus foc, iar pe nevastă au alungat-o de acolo, împreună cu cei şase copii mici. Au trecut de atunci doisprezece ani. Într-o zi, pe neaşteptate, mi se arată în Skoplje un tânăr funcţionar de la căile ferate şi mi se prezintă drept fiul acelui prieten al meu care pierise. M-am bucurat mult şi l-am întrebat cu frică dacă a mai rămas cineva în viaţă dintre ei şapte – la care el mi-a răspuns vesel: suntem vii şi sănătoşi, slavă lui Dumnezeu! Doi suntem slujbaşi de stat, doi în comerţ, sora mai mare măritată, iar cea mai mică împreună cu mama în B.

Atunci a început să îmi facă o descriere vie a chinurilor şi grozăviilor îndurate. Mersul pe jos, de-a dreptul pribegie prin toată ţara, de la Drina la Bitolia. Şi foamete, boală, frig, închisoare, nopţi petrecute în gări, prin birturi, pe lângă drumuri. Pe lângă asta, frica, necunoscutul, străinătatea, în cele din urmă însă, biruinţa şi slava. A fost păstrat chipul, şi înţelegerea, şi viaţa, şi credinţa. Ce să ţi-o mai lungesc? Eu cred că luptele şi biruinţele acelei mame cu şase orfani sunt mai slăvite şi mai frumoase ca ale lui Napoleon.

Şi ţie îţi va ajuta Dumnezeu. Nu Îl uita, şi nu te va lăsa. Şi vei birui, şi vei avea parte de biruinţă dulce în veacul veacului. Pace ţie şi binecuvântare Dumnezeiască!

Sfântul Nicolae Velimirovici

Extras din ”Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi”, Vol. I, Ed. Sophia, Bucureşti, 2002, pag. 180-182