„Părinte, de când m-o făcut mama, eu n-am stricat posturile! Ai auzit ţăran credincios! Săracii creştini; 87 de ani şi bolnav, dar ţine sfintele posturi!”

Vine la mine la spovedanie un bătrân de 87 de ani. De-abia l-am ridicat de sub epitrahil.

– Părinte, dă-mi mâna să mă ridic! Nu se putea scula din genunchi.

– Moşule, îi zic, nu sta în genunchi. Stai pe un scaun! Că pe un bătrân îl poţi mărturisi stând pe scaun, pe pat, cum poate el să stea, numai să spună tot. Tu îi pui epitrahilul şi-i faci dezlegare în ce poziţie stă el.

– Moşule, zic, cu slăbiciunea asta poţi ţine postul? Era în Postul Mare.

– Părinte, de când m-o făcut mama, eu n-am stricat posturile! Ai auzit ţăran credincios! Săracii creştini; 87 de ani şi bolnav, dar ţine sfintele posturi!

– Uite aici, scrie şi doctorul să mănânci brânză şi lapte, i-am zis eu.

– Da n-am mâncat destul? Să stric eu Postul Sfintelor Paşti? Doar nu-s păgân!

– Ai să poţi posti până la Paşti?

– Da, părinte. Vreau să iau Sfintele Taine!

– Îţi dau voie să te împărtăşeşti şi pe urmă mai ia putin lapte până la Florii.

– Părinte, să ştiu că mor şi nu stric postul!… Aşa m-am folosit de credinţa lui sinceră.

Pe un bătrân ca acesta, dacă vine la mărturisire şi vrei să-l iei după scumpătatea canoanelor, nu-l poţi opri să nu mănânce de frupt în post. Canonul 69 apostolic spune clar: „Episcopul, preotul, diaconul, ipodiaconul, citeţul, cântăreţul şi mireanul, dacă nu postesc Sfântul şi Marele Post şi vinerea şi miercurea de peste an, cei care sunt clerici să fie caterisiţi – şi episcopul şi preotul, toţi sunt caterisiţi de Sfintele Canoane -, iar mireanul să fie afurisit“. Afurisenie înseamnă oprire de la Împărtăşanie. Dar mai spune ceva canonul: „afară de caz de boală“.

Ai văzut că Biserica nu-i omorâtoare de trupuri? Îi omorâtoare de patimi! Doar de ce postim şi ne înfrânăm şi priveghem? Ca să slăbim trupul şi să nu ne vie a zburda. Dar trupul, dacă este slăbit de vreo boală, nu-i mai dă preotul canon şi post aspru, ci pe măsura puterii lui. Omului greu bolnav şi bătrân preotul trebuie să-i dea voie să mănânce ce poate în posturi. Pentru că Biserica lui Hristos nu-i omorâtoare de trupuri, ci îi omorâtoare de patimi, adică să ţină calea de mijloc.

Iar dacă îl luptă patimile, mai adaugi post şi metanii. Trupul este tovarăşul nostru de viaţă. De aceea trebuie să-l păstrăm, cât se poate, cu sănătate şi cu măsură. Că spune Marele Vasile: „Sufletul este călăreţul şi trupul este calul“. Călăreţul care-i om deştept îl ţesală, îl îngrijeşte, dar are bici şi are şi zăbală în gura calului, când merge cu dânsul. Şi aşa de bine îi stă, şi călăreţului şi calului, când amândoi sunt frumoşi. Dar dacă călăreţul lasă calul de capul lui, şi-i dă tot mereu ovăz şi mâncare, iar bici şi frâu nu are, îl duce în prăpastie şi s-o terminat cu dânsul.

Nu aşa să fie! Trupul trebuie strunit de puterea sufletului raţional din trup, ca să-l conducă sufletul pe trup prin post, rugăciune şi metanii. Nu, Doamne fereşte, să-l conducă trupul pe suflet; că atunci partea necuvântătoare, cea dobitocească a omului, dacă se ridică să conducă pe suflet, îl duce în gheenă. Despre post auzi ce zice Sfântul Vasile: „Iar măsura înfrânării să se ia după măsura puterii trupului la fiecare“. Auzi ce spune Sfântul Marcu Ascetul: „Câtă deosebire are arama de fier şi fierul de vreascuri, atâta deosebire este între construcţia unui trup şi al altuia“. Unul poate posti o săptămână şi altul, cu greu, posteşte o zi. Deci, n-ai voie să pui aceeaşi măsură de înfrânare la toţi, că nu toţi au aceeaşi construcţie.

Ascultă ce zice şi Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Dă-i trupului tău, după putere, şi mâncare, şi odihnă, şi băutură şi toată grija ta o pune pentru minte, ca mintea ta să fie cu Dumnezeu, totdeauna în rugăciuni, în cugetări, în contemplaţii duhovniceşti; iar trupul să-l ţii sănătos şi uşor“. Nici să-l îngreuiezi, să-i pui mâncare multă, să-l îngraşi ca pe un dobitoc, să nu te mai poţi mişca de dânsul; dar nici să-l slăbeşti peste măsură. Calea de mijloc întru toate-i bună.

Şi afară de asta, ce se întâmplă? Sfântul Isaac Sirianul spune aşa: „Pe trupul cel neputincios, dacă-l vei îngreuna peste putere cu post, cu metanii şi priveghere, întunecare peste întunecare bagi în sufletul tău, şi tulburare peste tulburare îţi adaogi ţie“. Căci omul, dacă vede că-l chinuieşti prea mult cu post şi cu celelalte, se tulbură, că nu poate săracul.

Deci, preotule, să pui măsură înfrânării şi postului potrivit cu starea firească a omului şi după puterea lui. Calea de mijloc, preoţilor, calea împărătească este bună întru toate. Asta au ales-o Sfinţii Părinţi, pe asta au mers Hristos şi toţi sfinţii, pe asta să mergem şi noi.

Părintele Cleopa Ilie

Extras din ”Ne vorbeste parintele Cleopa”, Vol. I, Ed. Episcopiei Romanului, 2001