În ceasul în care măicuța întindea mâna, i-a scuipat în palmă cu toată batjocura (pricină pentru care și-a schimbat viața)
O monahie milostivă, care cerșea din casă în casă pentru săracii unui azil de bătrâni, a intrat într-o zi într-o casă cu mulți oameni care petreceau. Fără să se tulbure, s-a prezentat cu simplitate și a cerut milostenie.
Unul dintre cei prezenți, în ceasul în care măicuța întindea mâna, i-a scuipat în palmă cu toată batjocura. Aceasta, fără să arate nici cea mai mică neplăcere, îi spune: „Asta a fost pentru mine” și întinzând cealaltă mână, adăugă: „Acum dă ceva și pentru săracii aceia”. Cel care a insultat-o nu se aștepta la o asemenea lecție. Emoționat, a oferit mai mult decât au dat toți ceilalți, iar pilda bună a măicuței i-a devenit pricină pentru a-și schimba viața.
Extras din ”Limonariul mirenilor, întâmplări de folos”, trad. de Cristian Spătărelu, Ed. Cartea Ortodoxă, 2009, pag. 110
De fapt, în povestea originală, care e una adevarată, personajul nu era o monahie milostivă, ci era un preot călugăr, Filippo Neri, ce a trăit între 1515-1595 și a fost canonizat de Biserica Catolică. El obișnuia sa cerșească împreună cu frații călugări pentru copiii sărmani, orfani, bolnavi pe care îi adăposteau. Într-o zi, relatează un călugăr care fusese cu el la cerșit, un om bogat, pe lângă faptul că l-a înjurat și amenințat, cum făcea de obicei, i-a și dat o palmă, la care sfântul, ducându-și mâna la obrazul lovit a răspuns cu blândețe: ”Mie mi-ați dat asta (palma)… acum pentru băieții mei ce îmi dați?”. Răspunsul și felul umil în care a fost dat a străpuns inima bogatului, care nu doar că a dat milostenie pentru copiii săraci, ci s-a și căit și a început să trăiască ca un creștin din acea zi.