”Hrana ochilor este ceea ce ei văd” (pentru femeile care cred că nu aduc sminteală)

Nu numai gura voastră să postească, ci şi ochiul, şi urechea, şi mâinile, şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească, rămânând curate de hrănire şi de lăcomie. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine. Hrana ochilor este ceea ce ei văd. Dacă-i o privelişte neîngăduită şi potrivnică Legii, postul suferă din pricina aceasta şi mântuirea sufletului este vătămată întru totul; dacă-i o privelişte îngăduită de Lege şi fară greşeală, postul se împodobeşte cu ea.

Ar fi peste fire de ciudat ca, în vremea postului să te ţii chiar şi de la hrana îngăduită, şi să te duci să guşti priveliştile oprite. A posti pentru ureche înseamnă a o astupa pentru vorbirile de rău şi pentru zavistii. „Nu aplecaţi urechea voastră la vorbirile deşarte” – este scris.

Dacă postul ne este abţinerea de la mâncare, odată ce au trecut cele patruzeci de zile, a trecut şi postul. Dar de ne vom abţine de la păcat, postul acesta nu va înceta după ce celălalt a trecut. Ne va fi de folos necontenit – şi înainte de împărăţia cerurilor, ne va aduce aici, pe pământ, bună răsplătire.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Extras din ”Cuvinte alese”, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pag. 60

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.