Dacă sufletul nu se bucură de această pace lăuntrică – deşi în exterior ar fi în pace deplină şi niciun vrăjmaş nu l-ar tulbura – este mai nenorocit decât toţi cei aflaţi în luptele şi războaiele din lume
Profeţiile despre iudei toate s-au împlinit şi împrăştierea lor este cunoscută de toată lumea. Iar cele despre Hristos s-au împlinit în Noul Testament, ceea ce arată că fiecare dintre Scripturi, atât cea nouă, cât şi cea veche, este dumnezeiască. Iar dacă este dumnezeiască, atunci şi cele spuse în ea despre Dumnezeu sunt adevărate toate.
Prin urmare, să nu te îndoieşti cu privire la pronia lui Dumnezeu, ci admiră purtarea Lui de grijă şi El a lăsat pământul şi soarele tuturor, chiar de sunt buni şi răi, şi tuturor le dă ploaie. Şi dacă pe unii îi lasă să fie în sărăcie şi lipsă, îi lasă astfel, ca să le îndrepteze sufletul, făcându-le sufletul mai iubitor de înţelepciune. Ştiţi, ştiţi limpede că bogăţia este un instrument al răutăţii pentru cei care nu sunt atenţi. Iar sărăcia este maica înţelepciunii. Şi aceasta o dovedesc lucrurile în fiecare zi. Câţi dintre cei săraci nu sunt mai înţelepţi şi mai pricepuţi şi mai sănătoşi la trup decât cei bogaţi, fiindcă sărăcia le îndreaptă lor şi sufletul şi trupul?
În pace mă voi culca şi voi adormi, Că Tu Doamne deosebi întru nădejde m-ai aşezat. Iată şi un alt chip, nu mic, al proniei, faptul de a se bucura de pace cei credincioşi lui Dumnezeu. Căci pacea este a celor ce iubesc legea Ta şi nu se smintesc. Dar nimic nu aduce atâta pace, cât cunoştinţa lui Dumnezeu şi dobândirea virtuţii care alungă războiul cel lăuntric al patimilor şi nu îl lasă pe om să se războiască cu sine însuşi. Dacă sufletul nu se bucură de această pace lăuntrică – deşi în exterior ar fi în pace deplină şi niciun vrăjmaş nu l-ar tulbura – este mai nenorocit decât toţi cei aflaţi în luptele şi războaiele din lume.
Sfântul Ioan Gură de Aur
Extras din ”Omilii la psalmi”, Ed. Doxologia, Iași, 2011, pag. 53