După despărţirea sa de trup, sufletul intră în hotarele fireşti ale lucrării sale, pentru care timpul şi spaţiul nu mai există

Lucrarea sufletului, fiind în trup, este mult împiedicată de acesta. Orizontul lucrării sufletului, prin unirea sa strânsă cu trupul supus timpului şi spaţiului, atârnă în chip obligatoriu de aceleaşi condiţii.

Însă după ce a scăpat din acest trup, nemaifiind supus legilor timpului şi spaţiului, sufletul, ca fiinţă gingaşă, nematerială, începe o lucrare ce se întinde afară de hotarele lumii materiale. El înţelege şi vede ceea ce-i ascundea odinioară materia grosieră a trupului.

Sufletul intră în starea ce-i este firească, începe să lucreze după natura sa, simţirile de asemenea lucrează conform menirii lor, căci starea lor actuală nu e nicicum după firea primordială, ci ele sunt în stare de boală, ca urmare a păcatului originar.

Aşadar, după despărţirea sa de trup, sufletul intră în hotarele fireşti ale lucrării sale, pentru care timpul şi spaţiul nu mai există.

Părintele Mitrofan

Extras din ”Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte”, Ed. Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pag. 361-362