Multe femei intră în biserică, în Duminici și sărbători, îmbrăcate cu o îmbrăcăminte indecentă și provocatoare
Mulți creștini evlavioși intră, într-adevăr, în felul acesta în biserică și află în ea Raiul. Intră în Biserica cea sfântă a Domnului și cu îmbrăcăminte cuviincioasă și smerită, așa cum se potrivește locului sfânt al lui Dumnezeu. Se întâmplă însă, iubiții mei creștini, mai ales în lunile de vară, că multe femei intră în biserică, în Duminici și sărbători, îmbrăcate cu o îmbrăcăminte indecentă și provocatoare.
Priveliștea aceasta înseamnă lipsă de evlavie față de locașul sfânt al lui Dumnezeu, și față de Însuși Dumnezeu. Apoi, priveliștea aceasta pricinuiește sminteală bărbaților și tinerilor noștri, care vin la biserică să-L slavoslovească pe Dumnezeu. Închipuiți-vă: Bărbații și tinerii să meargă la biserică ca să-L afle pe Dumnezeu, dar să afle și acolo ispita din pricina îmbrăcămintei indecente și provocatoare a femeilor. Adică, să se scufunde și să se înece chiar în liman. Deoarece noi, preoții voștri, văzând dintru început priveliștea aceasta, dintr-o îngăduință pastorală nu am vorbit, fenomenul acesta al îmbrăcămintei indecente a femeilor în biserici s-a generalizat, se observă peste tot, chiar și la Sfintele Mănăstiri. Răul a depășit limitele. Atât de „răscopt” a ajuns răul, încât multe femei, devenind și mai nerușinate, vin și chiar se împărtășesc cu Preacuratele Taine, cu Trupul și Sângele Domnului nostru, cu această nerușinată îmbrăcăminte a lor.
Fraților creștini, trebuie să oprim acest rău. Am arătat îngăduință până acum și ne-am făcut că nu vedem priveliștea, nădăjduind că femeile însele își vor da seama de păcatul lor și se vor îndrepta. Însă nu s-a întâmplat aceasta, ci răul s-a mărit și mai mult.Așadar, „s-a terminat cu reducerile”, așa cum a spus un episcop virtuos, referindu-se la același subiect. Responsabilitatea pentru acest păcat, care se observă în bisericile noastre, mai ales în lunile de vară, o au episcopii. Adevărul este că peste tot unde merg, în toate părțile mitropoliei, atac acest păcat și mai ales în timpul Dumnezeieștii Liturghii, când văd stând înaintea mea femei indecent îmbrăcate. Mă mâhnesc mult văzând această priveliște și strig, adresându-mă chiar unor persoane cunoscute. Îmi cer iertare după aceea pentru aceste observații, însă o fac spontan, captivat fiind de sfințenia locului și de jignirea adusă lui de către această înfățișare foarte indecentă a femeilor.
Femeilor, nu vă cer bani, nici vă cer să mă votați ministru! Vă cer să plăceți lui Dumnezeu prin îmbrăcămintea voastră cuviincioasă în sfintele biserici, astfel încât să vă fie auzite rugăciunile pe care le faceți pentru familiile voastre.
Așadar, surorilor, precum aveți o îmbrăcăminte pentru casă, una pentru plimbare, alta pentru dans, faceți-vă, vă rog din tot sufletul, și o îmbrăcăminte pentru Dumnezeu! Însă îmbrăcămintea pentru Dumnezeu să nu fie la fel cu cea pentru dans, pentru că multe dintre voi veniți la biserică cu îmbrăcămintea pentru dans. Aceasta este lipsă de evlavie și nerușinare față de locul cel sfânt al Domnului.
Iubiții mei creștini, am fost obligat de conștiință să vă spun toate cele pe care vi le-am spus în această predică a mea, și vai mie dacă nu vi le-aș fi spus. Mă va osândi Domnul nostru Iisus Hristos dacă nu voi apăra sfânta Sa Biserică, în care mi-a făcut cinstea, fără să merit, să mă suie în tronul cel înalt al acestui loc sfânt. Da, tronul episcopului este în mijlocul Bisericii pentru a observa neorânduielile ce se petrec în ea și a le mustra.
Femeia creștină trebuie să se poarte cu îmbrăcăminte cuviincioasă nu numai în sfintele biserici, ci peste tot. Când femeia leapădă sfiala și merge spre nudism, este semn de decădere socială și de venire a vremurilor din urmă.
Izbăvește-ne, Doamne, și de alte rele, de cele viitoare ce au să vină în lume! Izbăvește-ne, Maica Domnului!
Cu multe binecuvântări, Ieremia, mitropolitul Gortinei și Megalopolei
Articol relatat de portalul cuvantul-ortodox.ro