Care este „cel mai mare păcat”, al călugărului sau al credinciosului de rând

Sunt trei pricini ale patimilor, pe care le pomeneşte Sfântul Marcul Ascetul în Epistola către Nicolae Monahul: „Înaintea a tot păcatul merg cei trei uriaşi care sunt neştiinţa, uitarea şi nepăsarea”.

Păcatul cel mai mare e păcatul pe care îl ai, nu-i nici mândria, nici desfrânarea, nici hula, nici altceva, decât acela care-l ai: el e cel mai mare. Dacă eşti mândru, ai păcatul cel mai mare, dacă eşti iubitor de avere ai păcatul cel mai mare, aşa că, personal vorbind, în raport cu păcatele personale, cel mai mare păcat e păcatul care-l ai.

Sfântul Atanasie cel Mare, într-un cuvânt al lui pe care l-am găsit citat în Proloage, spune că un vultur, chiar dacă e prins în cursă numai de o ghiară, tot prins este. Aşa că nu cred că e cazul să ne întrebăm care este „cel mai mare păcat”, al călugărului sau al credinciosului de rând, ci să avem conştiinţa că orice păcat care ne stăpâneşte este, sau poate fi, „cel mai mare”, câtă vreme ne stăpâneşte.

Arhimandrit Teofil Părăian

Extras din ”Veniţi de luaţi bucurie”, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pag. 103