Sfaturi importante despre comunicarea eficientă cu copilul

De multe ori îl vedem pe copil mai vesel. Dacă trecem peste aceasta pierdem o ocazie prețioasă de a comunica cu el, de a afla ce l-a făcut așa de vesel. Aflând asta, ne cunoaștem mai bine copilul, înțelegem ce este și ce nu este important pentru el. Învățăm psihologia copilului, ne apropiem de el.

Dacă îl vedem pe copil supărat, prin comunicare, prin discuție, aflăm ce l-a supărat. Aflăm de ce îi e teamă, deoarece există multe feluri de sentimente care îi pot provoca tristețe copilului. Astfel ne cunoaștem mai bine copilul.

Există multe situații în care oamenii la o vârstă înaintată mărturisesc și spun că părinții lor niciodată nu i-au înțeles cu adevărat, și asta poate fi percepută și din partea părinților, care au față de copilul lor matur o părere total diferită de realitate. Deci așa îl cunoaștem pe copil mai bine. Mai mult, prin comunicare avem posibilitatea să-l sfătuim corect, deoarece, aflând ce i se întâmplă, putem fi în mijlocul lucrurilor atunci când îl sfătuim ceva. În timp ce, dacă ne grăbim să dăm un sfat fără să înțelegem de ce copilul nostru este supărat, sau furios, sau orice altceva, este foarte posibil să greșim.

De asemenea, prin comunicarea aceasta, dacă devine un mod de viață și de schimbare în familie, atingem și un alt scop, mai târziu, când copilul crește. Care? Că i-am dat din fragedă copilărie mesajul că suntem interesați să comunicăm cu el. Ne interesează ce zice. Ne interesează cuvintele lui. Copilul nostru contează pentru noi, are valoare în ochii noștri. Și aceasta va avea ca rezultat faptul că atunci când copilul va crește, mai ales la vârsta adolescenței, și va ajunge în unele situații emoționale dificile și apăsătoare, va ști mesajul nostru, va fi convins, va simți, va crede în adâncul sufletului lui: Părinții mei sunt gata să mă asculte, există o ușă deschisă și pot merge să vorbesc. Aici este o temă critică, pe care noi, părinții, trebuie să o avem în vedere, să ne întrebăm dacă am dat copilului această convingere a deschiderii și disponibilitatea spre comunicare, înainte ca el să se îndepărteze, să se izoleze și să dea semne de nesociabilitate.

Neavând această certitudine din partea noastră, că suntem dipăuși să discutăm cu el, că ne interesează ce simte, copilul, ajungând la vârsta adolescenței, în care are posibilitatea să se îndepărteze de noi – ceea ce nu avusese mic fiind – , bate la alte uși pentru a comunica, unde caută prieteni, de multe ori prieteni răi, iar noi ne întrebăm de ce copilul nostru se îndepărtează din ce în ce mai mult de noi. Nu înțelegem. Începe să se piardă, să se îndepărteze de noi și simțim o nesiguranță. Însă noi am zidit temelia acestei nesiguranțe.

Părintele Vasile Thermos

Extras din ”Sfaturi pentru o creștere sănătoasă a copiilor”, Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2009, pag. 15-17