Ăştia-s ochii lui Dumnezeu, puterea Lui cea atotvăzătoare
Ochiul lui Dumnezeu înseamnă puterea lui Dumnezeu cea atotprivitoare, care cercetează inimile şi gândurile noastre! Ochii lui Dumnezeu sunt neîncetata luare aminte a Lui spre rugăciunea celor drepţi şi spre faptele tuturor oamenilor, spune Sfântul Ioan Damaschin.
Tot ce mişcă în universul acesta nu se mişcă fără ştirea şi îngăduinţa Lui; de la cel mai mic atom, şi albinele, şi furnicile, şi ce fac îngerii şi arhanghelii în Cer şi heruvimii şi serafimii.
Ăştia-s ochii lui Dumnezeu, puterea Lui cea atotvăzătoare. Căci zice: „Când El privea până la marginile pământului şi îmbrăţişa cu ochii tot ce se află sub ceruri” (Iov 28, 24).
Părintele Cleopa Ilie
Extras din ”Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie”, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2004, pag. 51