Mărturie despre o lumină apărută deasupra capului unei femei simple în timp ce se ruga în biserică

Era cu o zi înainte de Sfântul Dumitru. Venisem la Mănăstirea Sihăstria de cu seară. Dimineaţă, înainte de a pleca acasă, aşteptând cursa de ora 18.00, care duce la Târgu Neamţ, am intrat în biserică şi m-am închinat uşurel. Apoi m-am retras în ultimul rând de străni şi mă gândeam. Afară era semi-întuneric şi ploua urât, ca la munte toamna târziu.

În Altar, Părintele Cleopa – fiind de rând -, pregătea Sfânta Proscomidie. În faţa lui ardea o candelă şi pe masa Proscomidiei erau cartea şi sfeşnicul cu o singură lumânare, iar în biserică, la Maica Domnului, o candelă aprinsă cu lumina roşiatică. Eu, cum am spus, fiind în ultima strană, în semi-întuneric cu capul în mâini, mă rugam liniştit. La un moment dat am auzit că a intrat cineva în biserică.

M-am uitat fără interes. Intrase o femeie. Slujba încă nu începuse; părintele Cleopa îşi vedea liniştit de Proscomidie. Femeia care intrase mergea încet-încet, având un suman şi broboadă neagră şi opinci în picioare. A îngenuncheat şi a sărutat liniştită icoanele, stând mai mult la strana Maicii Domnului, căreia i-a sărutat mâna. Apoi a venit în mijlocul bisericii şi se ruga: „Doamne, ajută-mă! Doamne nu mă lăsa!”. Mai tăcea, mai repeta această rugăciune de talia Sfântului Petru. Când tăcea, cred că se ruga profund, iar la un moment dat a apărut, deasupra capului ei, la o distanţă cam de 10 centimentri, o coroană ca arama la culoare, care juca în jurul capului. Eu m-am temut, tot aşa cum mă temusem când văzusem lumina în jurul capului celor doi călugări, pe care o văzusem de trei ori.

La un moment dat, părintele Cleopa, întorcându-se cu faţa spre biserică, a văzut lumina. Nu-i venea să creadă. S-a închinat adânc, dând din cap la vederea luminii sub formă de coroană și a început să plângă…

În acest timp, femeia s-a ridicat, s-a înclinat şi, uşor, fără să supere sfinţii, a ieşit afară din biserică. Am mers în acelaşi autobuz. Era femeie în vârstă, şi ofta mereu. Cine ştie ce necazuri avea. Mai târziu, părintele Ioanichie a scris într-o carte această întâmplare povestită de Părintele Cleopa şi văzută de mine, la care a exclamat: „Ai văzut, părinte Ioanichie, că sunt mireni care se roagă mai adânc și mai frumos decât călugării?”

Părintele Dimitrie Bejan

Extras din Bucuriile suferinței. Evocări din trecut, Cartea Moldovei, Chișinău, 1995, pag. 36-37