Despre falsa înțelepciune – Sfântul Teofan Zăvoratul

Vreau sa va spun cat mai grabnic ceva despre N.N. Este de mirare cum se laudase el cu credinta lui curata, neavand insa credinta, ci numai teoretizand in gol. Toti cei de soiul lui isi aroga un ton inalt de judecata sanatoasa, suferind, de fapt, de indepartarea de la modelul cuvintelor sanatoase, pe care ni le-au aratat Sfintii Apostoli.

Nu cred ca ar trebui sa-i dezmintiti in scris toate ideile pe care vi le-a expus. Le cunoasteti falsitatea, ati cunoscut din experienta puterea mantuitoare a intregii chivernisiri din Biserica lui Dumnezeu, in toate amanuntele ei, pana la tamaia din cadelnita si la simpla ofranda adusa in biserica. Iar daca toate acestea sunt nascociri – asa cum spun ei – atunci sunt nascociri mantuitoare. Suntem protejati ca de un gard imprejmuitor si acoperiti ca o platosa, de duhul Bisericii noastre. Acesti domni liberi-cugetatori vor sa faca din noi o tinta directa pentru sagetile vrajmasului. Presupuneti ca cineva trage in dumneavoastra cu sageti. Va aparati cu un scut. Se apropie N.N. si spune: „Renuntati, ca este lucrarea mainilor omenesti!”. – Fugi de-aici, falsule cugetator! Nu-i acum timp de speculatii, cand vrajmasul sta in fata ochilor nostri si nu face decat sa se foloseasca de intrebarile tale desarte!

Daca nu ar fi fost cercetata prin experienta puterea mantuitoare a tuturor celor pe care le avem, atunci speculatiile si-ar mai fi avut rostul; dar cand aceasta descoperire exista, la ce sa mai filozofam in van? Putem spune oricui: Vino si vezi. Odinioara, exista credinta: „din Nazaret poate fi ceva bun?” si toti credeau asa, chiar si Natanael (In. 1, 46). Dar realitatea se dovedi alta. Iata ca si „cugetatorii”nostri se tin de credinta ca nu ar exista nimic bun in Biserica lui Dumnezeu sau in ceea ce ei numesc ierarhie facuta de maini omenesti. Dar si-a propus macar vreunul dintre ei sa le verifice in practica? Daca le-ar fi verificat, ar fi incetat sa mai faca pe cugetatorii. Iar de verificat nu vor, fiindca aceasta necesita truda si schimbare a vietii.

Acele intrebari usurele pe care le-ati auzit nu sunt decat fata vazuta a ghetarului. In adancime se afla un intreg sistem de rataciri, dintre cele mai primejdioase si ucigatoare pentru om si pentru omenire. Este vorba de confruntarea dintre samavolnicia mintii omenesti si puterea netagaduita a lui Dumnezeu asupra mintilor, eprimata intr-un anume mod de gandire si de marturisire a credintei.

Desteptii nostri nu vor sa asculte de nimeni, decat de propria lor minte. Dar, intrucat constiinta le spune ca nu au voie sa incalce poruncile lui Dumnezeu, ei afirma: „Pe Dumnezeu suntem gata sa-L ascultam, dar pe oameni, pentru nimic in lume. Poruncile lui Dumnezeu sunt cuprinse in cuvantul lui Dumnezeu”. Mai si o vorba: „sa ascultam numai cuvintele lui Dumnezeu” – adica ceea ce este scris, iar in afara de asta, nimic. Dar cum asculta ei acest cuvant? Asa cum il pricep. Si cum il pricep? Asa cum doresc sa-l priceapa, dupa intelegerea lor. Si rezulta ca, si in acest caz, ei isi respecta doar mintea lor si consideratiile ei arbitrare. Cuvantul lui Dumnezeu este pentru ei doar un pretext, o masca care sa le acopere samavolnicia…, iar de fapt au o neinfranata pornire de a-si arata puterea propriei lor minti.

Uitati-va ce au facut in Germania asemenea oameni. De ce? Din pricina ca nu vor sa se supuna nimanui, in afara de Evanghelie. Iar Evanghelia nu vor sa o inteleaga altfel, decat in masura in care o gasesc asemanatoare cu propriile lor consideratii. Care este sfarsitul? Sfarsitul lor este David Fiedrich Strauss… altfel spus, respingerea totala a crestinismului, si, ca urmare, pierzania, caci fara Izbavitorul Hristos nu exista Mantuire. Germania le-a dovedit prin fapte pe toate acestea.

In Sfanta Biserica a lui Dumnezeu nu este posibil o asemenea sovaiala si oscilare a ideilor si a speculatiilor desarte. Aici, norma cugetatorilor este stabilita o data pentru totdeauna in Sfantul Crez, fiind transmisa inca de la Apostol si cuprinsa de Sfanta Biserica Ortodoxa. Iata ce lege avem noi: asculta ce spun toti, de la Sfintii Apostoli si pana la noi, de pe intregul teritoriu al adevaratei Biserici a lui Hristos si supune-te acestora. Vedeti ce cetate avem? Toata multimea celor care s-au mantuit si se mantuiesc astfel se tine. Ce inseamna aici persoanele razlete, care vorbesc impotriva adevarului? Fiecare din noi este puternic, asa cum puternica este intreaga Biserica a lui Dumnezeu. Si sa-I multumim Domnului!

De aici puteti deja sa va dati seama cat de lipsita de sens este expresia „ierarhie facuta de maini omenesti”. Intrebarea este: care ierarhie? Desigur ca nu cea prezenta. Caci cea prezenta suntem noi, noi preluam tot ceea ce a fost inainte si ne socotim obligati sa pastram tot ce am preluat. Daca predecesorii nostri ar fi in viata, si ei ar raspunde la fel la aceasta intrebare si asa mai departe …

In ceea ce ne priveste insa pe noi, rusii – noi n-am nascocit nimic. Noi facem asa cum sta scris in pravila, iar pravila este luata de la graci. Adica, daca a fost „lucrare de maini omenesti”, cum spun ei, atunci ea trebuie cautata inainte de secolul al IX-lea. Mergeti mai departe si intrebati-i pe greci: de unde ati luat aceste randuieli bisericesti? Raspunsul e unul singur: tot de la predecesori. Uitati-va la sinoade, cum isi rezolvau problemele? Urmand pe Sfintii Parinti, cei care au trait inaintea noastra… Si aceasta, incepand cu al saptelea Sinod si pana la primul, toti spun, „urmand pe Sfintii Parinti”. Asadar, niciun sinod nu a nascocit nimic, ci a intemeiat ca lege si a promulgat ca lege ceea ce fusese continut dintotdeauna in toate sinoadele. Trebuie sa presupunem, de aceea, ca nici ierarhia greceasca din timpul sinoadelor nu a intreprins nimic de la sine, ci doar a preluat si a pastrat…

Mergeti inapoi, de la primul Sinod pana la apostoli. Atunci, vreme de doua veacuri, Biserica a fost prigonita si persecutata cu cruzime. Era, oare, vreme de nascociri proprii? Da’ de unde! Macar sa se pastreze cele incredintate!

Judecand astfel cu mintea linistita, trebuie sa presupunem ca nici ierarhia noastra, si nici cea greceasca nu a inventat nicio randuiala proprie. In orice epoca, ierarhiile existente au preluat ce li s-a transmis si au pastrat aceasta ca pe lumina ochilor, temandu-se sa schimbe cat de putin din aceste porunci. Toate ierarhiile sunt robi supusi ai randuielii statornice.

Astfel, urmarind tot lantul evenimentelor, veti vedea mai clar ca izvorul tuturor pravilelor bisericesti se afla la Sfintii Apostoli… Caci ei nu au scris tot ce i-au invatat pe altii si ce au introdus in Biserica. Foarte multe au ramas nescrise, dar au fost puse in practica. Acestea s-au pastrat in practica vie si astfel au ajuns si la noi. Va sa zica, cine se lauda cu supunerea fata de apostoli, acela trebuie sa primeasca toate cele cuprinse in Sfanta Biserica.

Dar destul. V-am scris cate ceva, stiind ca va multumiti si cu putin… V-ati tulburat! Nu se poate sa nu te tulburi. Caci ce-s aburii iadului – duhoare si scrum… Asadar, imbarbatati-va! Mai mare este ceea ce este in noi, decat ceea ce este in lume.

Sfantul Teofan Zavoratul

Extras din ”Invataturi si scrisori despre viata crestina”