Să nu ne fie frică să rămânem cu Domnul
Azi este în vogă nu să fii creștin trăitor, ci să te pronunți contra valorilor dreptmăritoare. Poate că este mai simplu, mai interesant și mai captivant să fii cu cei care neagă, protestează, condamnă sau se dau cu părerea.
În special, tinerii sunt tentați să fie în tabăra celor care trăiesc în duhul nihilismului, iar prin aceasta încearcă să fie la maximum libertini și degajați în viața lor de zi cu zi. În mentalitatea unora ca aceștia a fi credincios, creștin, a frecventa biserica, a posti, a te ruga ș.a.m.d. înseamnă a fi constrâns, înseamnă a renunța la personalitatea ta.
Astfel, fiind tânăr creștin în societatea contemporană, riști să fii catalogat drept anacronic, întunecat și habotnic. Chiar unii tineri cu râvnă pentru cele sfinte și cu o viață îmbunătățită din punct de vedere duhovnicesc îmi mărturisesc această realitate tristă. Aceștia spun că deseori sunt desconsiderați și chiar constrânși de către colegi pe motive religioase. Bunăoară, cei care sunt mai retrași și refuză să participe la diverse petreceri sau declară că postesc în anumite zile, miercurea și vinerea sau în perioadele posturilor de durată, sunt maltratați. Zilele acestea o mamă mi s-a plâns că băiatul, care absolvă clasa a IX-a la un liceu din capitală, a fost dojenit de către diriginte pentru că familia sa refuză să participe la festivitatea de absolvire. „Traumatizați copilul, nu aveți deschidere, nu-i dați copilului o educație corespunzătoare” – acestea au fost doar câteva dintre reproșurile profesorului.
Slavă Domnului, mai sunt oameni cu verticalitate, râvnitori și, într-un fel, martiri, cărora nu le este frică să fie creștini.
A fi creștin înseamnă a renunța la sine, deoarece viața nu ne aparține. Viața rămâne a fi cel mai de preț dar dumnezeiesc, însă numai încredințându-ne-o Domnului o putem dobândi cu adevărat și doar prin prisma divină omul se cunoaște și pătrunde în realitățile vieții. Viața este o trăire cu și pentru Dumnezeu, în slujba aproapelui. Viața este jertfă!
De așa oameni, plini de sacrificiu, are nevoie societatea, căci de egoiști e plin pământul. Se spune că „iubirea înseamnă jertfă, iar jertfa arată cât iubeşti”, prin aceasta deslușind că suntem în criză de dragoste.
Să nu ne fie frică să rămânem cu Domnul, căci doar cu El și prin El suntem în siguranță, în liniște, în lumină, în adevăr.
„Cei de la apus se vor teme de numele Domnului şi cei de la răsărit, de slava Lui; că va veni ca un şuvoi îngust pe care Duhul Domnului îl mână.” (Isaia 59, 19), așa spuneau proorocii în perioada vetero-testamentară. Or, de când l-am cunoscut pe Hristos, nu ne mai este frică, căci acesta a biruit moartea, neîncrederea, întunericul, răul.
Să fim în turma lui Hristos și astfel nu vom da greș, înțelegând că „strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.” (Matei 7, 14).
Să fim cu Hristos și în toate clipele vieții vom auzi cuvintele Lui: „Îndrăzniţi! Eu sunt; nu vă temeţi! … Eu am biruit lumea.”
