„Da, toate astea se vor întâmpla. Hristos a spus-o…”
Din vreme în vreme, mulţi oameni sunt cuprinşi de panică pentru sfârşitul lumii. Se preocupă de lecturi şi tâlcuiri amănunţite ale Scripturii şi vorbesc despre date calendaristice şi situaţii, despre când şi cum va fi sfârşitul, unii socotind că este chiar “la uşi”. Că trebuie să fie asta şi aia, într-un cuvânt, despre toate cele cunoscute de toţi. Dacă se întâmplă războaie între creştini, stabilesc anul şi ziua, etc. Totdeauna mă oboseau toate acestea şi nu mai vroiam nici să le aud, nici să le discut.
Într-o seară, împreună cu două prietene, stăteam în sufrageria mănăstirii şi am vorbit despre aceste lucruri fără a putea evita discuţia. Când Părintele s-a apropiat de noi, am luat binecuvântare şi i-am spus despre ce vorbeam. I-am spus că acum şi savanţii se preocupă de acestea. Ba chiar şi în ziare se publică articole despre sfârşitul lumii, iar ceea ce este de-a dreptul ciudat, este faptul că Biserica nu vorbeşte despre această ameninţare.
Mă privi ironic şi îmi spuse: – “Ei le spun acum. Biserica le propovăduieşte de-a lungul veacurilor. Acum au înţeles ei”. Mai degrabă “a dispreţuit” părerea lor şi deşteptăciunea lor.
Şi continuă să ne spună:
– “Da, toate astea se vor întâmpla. Hristos a spus-o, după care, precum fulgerul, va veni Domnul”.
Am întrebat iar:
– “Dar bine, Părinte! Ca să vedem toate acestea, trebuie să vedem toate semnele prevestitoare. Când vor începe să se întâmple?
– Oh, – ne răspunse -, toate acestea se întâmplă!… nu le vezi?
Când ne sfătuia şi ne descria pericolele duhovniceşti, totdeauna spunea: vrăjmaşul face cutare sau cutare, dar Hristos va învinge.
“-Există pronie, există pronie, nu te teme, ci bucură-te! Să ai pronia lui Dumnezeu ca o umbrelă şi să stai sub ea”.
Toţi ştim că, din vreme în vreme, creştinii au astfel de nelinişti ciudate: fie – pentru cum va fi unirea Bisericilor, fie – pentru 666.
Într-o întâlnire cu Părintele, am vrut să ştiu ce crede el însuşi despre toate acestea. Nu-mi amintesc exact ce am întrebat şi cum. Dar îmi amintesc foarte bine atitudinea lui în momentul în care mi-a răspuns. A stat neclintit, m-a privit cu atenţie şi înfăţişarea i s-a schimbat. A devenit severă şi s-a umplut de durere. Îşi mişca încetişor capul, arătându-şi astfel mirarea, sau mai curând supărarea, şi mi-a spus:
– Lucrurile stau aşa: chiar dacă se face unirea, precum spun “ei”, eu voi fi ortodox. Biserica este sfântă*. Ştim cum să trăim şi, prin urmare, ce anume creează probleme?!
Părintele Sofronie de la Essex
Extras din Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria 2008, pag. 171-172
