Pentru pocăinţa adevărata este nevoie nu de zile, nici de ani, ci numai de o clipă

Pentru ce ne va judeca Dumnezeu?

Pentru pocăinţa adevărata este nevoie nu de zile, nici de ani, ci numai de o clipă.

Sfantul Ambrozie

Învierea sufletului se săvârşeşte cu voia lui Dumnezeu şi cu puterea lui Dumnezeu, dar din partea omului se cere bunăvoinţa lui în săvârşirea pocăinţei faţă de Dumnezeu. Termenul pocăinţei, care se cere din partea celui ce a greşit, este ştiut numai de Dumnezeu. Păcătosul care se căieşte, fiind parcă uitat de Dumnezeu, aşa cum i se pare lui, din grija minunată a lui Dumnezeu va dobândi folos sufletesc şi va ajunge la izbandă.

Sfantul Nicon

Dumnezeu va judeca cu privire la pocăinţă nu după măsura ostenelilor, ci după măsura smereniei, în ziua aceea Dumnezeu ne va judeca nu în funcţie de psalmii citiţi, nu pentru că am lăsat rugăciunea (şi ne-am făcut pravila când şi când), ci pentru că nu ne-am pocăit!

Mare bucurie au îngerii în ceruri pentru un păcătos, care se căieşte. Să ne rugăm, aşadar: „Doamne, miluieşte-mă. Doamne, dă-mi smerenie şi blândeţe”. Sau aşa: „Cu judecăţile pe care le ştii, Doamne, mântuieşte-mă!”. Şi Domnul, după mila Sa, ne va milui şi ne va mântui pe toţi cu harul Său.

Sfântul Iosif de la Optina

Extras din ”Ne vorbesc stareții de la Optina”, Ed. Egumenița, p. 137

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.