”Nu mai pot rezista, capra miroase îngrozitor!” (pildă)

Un om veni la un înțelept şi i se plânse că duce o viaţă prea aspră:

– Înțeleptule, viaţa mea a devenit insuportabilă. Într-o singură cameră locuim şase inşi. Ce să mai fac acum ?

– Înțeleptul îi răspunse:

– Tu ai o capră, nu-i aşa ? Ia-o cu tine în cameră !

Omul crezu că nu a auzit bine:

– Să iau capra cu mine în cameră ?

– Fă cum ţi-am spus, îi răspunse înțeleptul. Apoi, peste o săptămână de zile, vino din nou la mine !

Peste o săptămână, omul posomorât şi descurajat, veni la înțelept şi-i spuse:

– Nu mai pot rezista, capra miroase îngrozitor !

Înțeleptul îi spuse:

Mergi acasă şi du capra în staul, la locui ei. Apoi, peste o săptămână, vino din nou la mine !

Săptămâna trecu repede. Când veni la înțelept, faţa omului strălucea de bucurie:

– Viaţa e minunată, înțeleptule. Ne bucurăm pentru orice minut ! Capra nu ne mai creează probleme. Suntem numai noi şase !

Cănd vei credea că sunteți înghesuiți în casă, să-ți aduci aminte de capra aceasta !

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.