„Acum, când a apus soarele, ţi-ai adus aminte de Dumnezeu?” (citiți și luați aminte!)

Un stareţ oarecare a mers odinioară într-o cetate ca să-şi vândă vasele; şi s-a întâmplat de a şezut la poarta unui bo­gat ce trăgea să moară.

Deci, şezând el, lua aminte; şi a văzut pe oarecari bărbaţi negri cu chip înfricoşător călare pe cai, şi aceia negri, având dobe de foc în mâinile lor. Şi, ajungând la poartă, au pus caii să stea afa­ră, iar ei au intrat; şi, văzându-i pe dânşii bolnavul, a strigat cu mare glas: „Doamne, miluieşte-mă şi-mi ajută!”

Iar aceia i-au zis lui: „Acum, când a apus soarele, ţi-ai adus aminte de Dumnezeu? Pentru ce, luminând ziua, nu L-ai căutat pe El? Acum nu mai este ţie nădejde de mântuire, nici mângâiere”. Şi aşa, cu sila smulgându-i sufletul, s-au dus.

Extras din ”Everghetinosul”, Ed. Egumenița, Galați, 2009, pag. 54