Dumnezeu Se descoperă pe Sine Însuşi treptat şi în felurite moduri

Vieţile noastre personale sunt intim legate de concepţiile noastre despre lume şi despre Dumnezeu. Iar rugăciunea noastră, mai cu seamă pe ultimele ei trepte, cere cunoaşterea cea mai îndeaproape cu putinţă a adevăratei naturi a Existenţei.

„Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu; şi ce vom fi, încă nu s-a arătat. Ştim că, dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, pentru că-L vom vedea pe El aşa cum este” (1 Ioan 3, 2). Ştim de asemenea că prin ea însăşi mintea noastră nu poate trece dincolo de un postulat, nu poate realiza cunoaşterea căutată de ea. Dumnezeu trebuie să Se arate pe Sine Însuşi omului. Aşa cum în vieţile fiecăruia dintre noi Dumnezeu ni Se înfăţişează puţin câte puţin, tot aşa şi în istoria omenirii, aşa cum este ea zugrăvită în Biblie, Dumnezeu Se descoperă pe Sine Însuşi treptat şi în felurite moduri.

Prima referire la invocarea Numelui lui Dumnezeu nu este foarte explicită: „Lui Set (…) i s-a născut un fiu şi i-a pus numele Enos. De atunci au început oamenii să cheme numele Domnului Dumnezeu” (Facerea 4, 26).

Arhimandrit Sofronie

Extras din ”Rugăciunea – experienţa vieţii veşnice”, Ed. Deisis, Sibiu, 2001, pag. 119