TALISMANELE – invocă puterea satanică pentru realizarea unor situaţii favorabile

Pentru început, trebuie să arătăm că talismanele pot fi orice fel de obiecte, de mici dimensiuni, considerate a fi aducătoare de noroc sau apărătoare de primejdii. De aceea, unii semeni ai noştri le poartă cu multă râvnă asupra lor, punându-şi nădejdea în ele.

Biserica, dintotdeauna, a condamnat această practică păgână, încadrând-o în rândul manifestărilor oculte, care invocă puterea satanică pentru realizarea unor situaţii favorabile în viaţa pământească. De aceea, însăşi concepţia despre „noroc” este străină Ortodoxiei, care tratează cu circumspecţie oportunităţile ivite în viaţă spre obţinerea gloriei pământeşti efemere sau bogăţiei temporare.
Discernământul creştin ne îndeamnă să punem pe primul plan mântuirea sufletului, şi nu vânarea unor situaţii favorabile, pentru starea unui bine relativ, aparent şi trecător, al vieţii noastre pământeşti.

Pe lângă amuletele clasice, cum ar fi pietricelele sau cristalele, impregnate adesea cu forţe malefice, rezultate în urma unor practici de magie, ni se propun, cu o teribilă forţă de disimulare, chiar talismane de sorginte religioasă: cărticele cu Epistolia sau Visul Maicii Domnului, panglici „atinse” de Brâul Preacuratei, borcănaşe cu pământ „sfinţit” din Israel sau apă din Iordan, plăcuţe cu diverse formule mantrice (gen: „pace”, „credinţă”, „bucurie” etc.).

Niciun obiect din cele enumerate mai sus nu este menţionat în cuprinsul vreunui ritual din cărţile de cult ortodoxe, neavând astfel calitatea de a transmite în vreun fel harul lui Dumnezeu, şi în niciun caz nu putem vorbi de o împlinire magică a dorinţelor cuiva, dacă poartă asupra sa astfel de obiecte. Mai degrabă asistăm la o pervertire a credinţei curate, într-o formă facilă, comercială, de a pretinde rezolvarea rapidă a unor dezechilibre din viaţă, prin înşelare demonică evidentă.

Cu totul altceva este portul asupra creştinului al cruciuliţei sau al unor iconiţe, care sunt sfinţite în biserică prin slujbe speciale şi prin care omul este îndemnat spre rugăciune şi spre urmarea pildei lui Hristos, prin asumarea iubirii jertfelnice faţă de Dumnezeu şi semeni. S-au semnalat, din păcate, şi situaţii în care aceste obiecte sfinţite sunt considerate amulete de către unii creştini lipsiţi de catehizare. Cei în cauză ar trebui îndemnaţi să se roage mai des: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Sfântul Duh, Treime Sfântă, slavă Ţie!”

Sursa Ziarul Lumina