Cea mai scurtă rugăciune a Părintelui Arsenie Boca care făcea minuni
Cu puţin timp înainte de cutremurul din 1977, Părintele Arsenie ne-a spus o istorioară: „Un sfânt avea un ucenic pe care-l ţinea aproape. Sfântul a plecat pentru un timp în altă parte, pentru nişte probleme.
Ucenicul, ramânând singur, s-a gândit să meargă la o mănăstire, ca să vadă cum trăiesc călugării. Ajungând acolo, i-a plăcut nespus de mult, fiindcă se cântau cântece de slava lui Dumnezeu. După ce se întoarce înapoi, îi spune sfântului părinte cum a fost la mănăstire şi ce a auzit, zicând:
– Părinte, să ştii că noi nu ne mai mântuim.
– De ce, mă? – îl întreaba părintele.
– Parinte, dumneata te rogi numai atât: «Doamne miluieşte-ne!»; ei acolo cânta frumos şi să ştii că eu mă duc acolo.
– Du-te! – i-a spus, iar după ce a plecat ucenicul, sfântul s-a pus în genunchi şi a zis: «Doamne, arată-i adevărul».
Când ucenicul a ajuns la mănăstirea aceea, călugării cântau, dar, iată că, dintr-o dată, începe un cutremur de pământ şi toţi călugării lasă cântările, se pun în genunchi şi încep să se roage: «Doamne miluieşte-ne». Atunci, ucenicul s-a întors înapoi la sfânt şi i-a zis :
– Dacă au lăsat cântecele şi se rugau «Doamne miluieşte-ne», înseamnă că «Doamne miluieşte-ne» e mai mare.”
„Si voi tot aşa să vă rugaţi”- a zis Părintele.
Nu după mult timp, când a fost cutremurul acela de pământ (1977), Părintele Arsenie a auzit o voce care zicea: “Nu ieşi, ca mori”. După cutremur, fiind salvat, şi-a făcut o cruce şi a spus: „Doamne, îţi mulţumesc că m-ai salvat!”. Aceasta ne-a spus-o soţia părintelui Bunescu, care ştia de la Părintele Arsenie. (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)
Extras din “Noi marturii despre parintele Arsenie Boca”, Ed. Agaton, 2005