Soarta omului pe Pământ după căderea din Rai

Pe pământ, lucrarea sufletului în zborul său către Adevăr este totdeauna împiedicată prin toate felurile de greutăţi şi necazuri: „în lume necazuri veţi avea” (Ioan 16,33). Aceasta este soarta omului pe Pământ după căderea din Rai, soartă care a fost odată pentru totdeauna hărăzită de Dumnezeu întregii omeniri în persoana lui Adam. Domnul nostru Iisus Hristos a dat această sentinţă şi pentru noul om duhovnicesc. Numai sârguinţa, adică biruinţa asupra piedicilor, aduce împlinirea dorinţei, şi prin urmare fericirea.

Lucrarea virtuţii, cu toate împotrivirile ce împiedică îndeplinirea sa, aduce celui ce o face bucurie duhovnicească şi cerească, la care trupul nostru neputincios ia mai mult sau mai puţin parte şi omul se simte fericit. Dincolo de mormânt, acel trup va fi preschimbat la timpul cuvenit şi va sprijini lucrarea sufletului.

Răul în care a fost şi este încă lumea, nu va mai fi acolo şi omul se va bucura de o fericire veşnică, adică sufletul va ajunge la scopul său.

Părintele Mitrofan

Extras din „Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte”, Ed. Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pag. 331

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.