Când cineva are de făcut mai multe treburi deodată, o ia razna

Astăzi oamenii sunt foarte răspândiţi, fiindcă nu trăiesc simplu. Deschid multe fronturi şi se pierd în grija cea multă. Eu pun în bună rânduială un lucru-două şi numai după aceea mă gândesc la altele. Niciodată nu fac mai multe lucruri deodată.

Acum mă gândesc să fac lucrul cutare; îl termin şi abia după aceea mă gândesc să fac altceva. Pentru că dacă încep altul, fară să îl fi terminat pe primul, nu am linişte. Când cineva are de făcut mai multe treburi deodată, o ia razna. Numai cât se gândeşte la ele, că îl şi apucă schizofrenia.

Odată a venit la Colibă un tânăr care avea probleme psihologice. Mi-a spus că se chinuieşte pentru că moştenise de la părinţi o sensibilitate. „Despre ce boală moştenită îmi vorbeşti?”, l-am întrebat. „Mai întâi ai nevoie de odihnă. Apoi trebuie să îţi iei diploma de absolvire, după care vei merge în armată şi apoi să-ţi cauţi un loc de muncă”. M-a ascultat, sărmanul şi şi-a aflat calea. Aşa se află oamenii pe ei înşişi.

Sfântul Paisie Aghioritul

Extras din „Cuvinte duhovniceşti”, Vol. I, Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Ed. Evanghelismos, București, 2012, pag.197

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.