Nimeni, afară de mamă, nu e în stare să facă copilul să crească așa cum trebuie

A fi mamă e o slujire, iar cea dintâi condiție a slujirii credincioase este abnegația. Mama adevărată, credincioasă chemării sale, nu spune: „Iată fiul meu, pe care l-am născut pentru mine însămi”; ea gândește:

„Iată un om care s-a născut în lume pentru binele lumii”. Ce va fi pruncul acesta? (Lc. 1, 66) – întreabă pământul, Cerul și iadul, aplecându-se asupra leagănului acestei făpturi slabe. Răspunsul depinde în mare măsură de educație, iar educația – de mamă.

De începutul educației depind multe: în orientarea dată copilului în primii ani de viață se ascunde embrionul activității lui viitoare. Primii ani ai copilului se află însă în mâinile mamei. Și, într-adevăr, în acești ani cine poate să înlocuiască pentru copil mama? Tatăl? Dar tatăl n-are nici destulă înclinație, nici destulă vreme, nici destulă răbdare, pe când mama are toate acestea din plin.

Nimeni nu își dă seama atât de bine ca mama ce fire are copilul, care sunt punctele tari și punctele slabe ale caracterului său, ce se poate face cu temperamentul lui. Nimeni nu știe mai bine decât mama până unde poate merge severitatea și până unde poate merge îngăduința, nimeni nu stăpânește mai bine decât ea arta de a stârni în copil dorința de a cunoaște, de a-i atrage atenția, de a-i da învățături practice.

Nimeni, afară de mamă, nu e în stare să facă această mlădiță să crească așa cum trebuie. Cea mai mare înrâuire care există în relațiile dintre oameni este înrâurirea mamei. Nu cereți de la ea acțiuni sistematice: ea acționează mai mult din inspirație decât din calcul. Poate părea că procedează la întâmplare, însă lăsați-i în seamă educația copilului, și sentimentul mamei va ajunge la țintă mai sigur decât toate raționamentele tatălui – și ce schimbări minunate au loc uneori în copii sub înrâurirea mamei!

Protoiereul Dimitrie Sokolov

Extras din Cum să educăm ortodox copilul – 300 de sfaturi înțelepte pentru părinți de la sfinți și mari duhovnici, trad. din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, București, 2011, pag. 58-59

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.