Rostește rugăciunea Sfântului Dumitru pentru a aduce sănătate, fericire și bunăstare în casă!
26 și 27 octombrie constituie pentru tot creștinul două zile de mare sărbătoare duhovnicească, când ne închinăm cu cinste și evlavie Sfântului Dumitru și Sfântului Dumitru Basarabov, ocrotitorul Bucureștiului. În acest zile sfinte se citește o rugăciune cu adevărat făcătoare de minuni.
„Sfinte Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtor de Mir, ne rugăm ție în clipe de mare necaz pentru a ne apăra de primejdia care ne înconjoară. Așa cum Tu ai reușit să nu te închini la idoli și la dușmanii lui Hristos, tot așa ajută-ne să-i biruim pe toți dușmanii noștri, știuți și neștiuți. Sfinte Mare Mucenic, dă-ne putere și binecuvântează-nă să-i învingem pe cei care vor să ne aducă pagubă și să ne despartă de persoanele pe care le prețuim și le iubim. Așa cum L-ai ajutat pe Nestor să-l învingă pe crudul lie, cel care-i omora pe creștinii din Salonic, tot așa ajută-ne pe noi să scăpăm de dezbinarea, de ura și de răzbunarea celor care vor să surpe munca noastră și ajută-ne să scăpam din cele mai cumplite primejdii. Roagă-l Tu pe bunul Dumnezeu să ne dăruiasca noua marea lui milă. Amin!”.
Rostește-o de 3 ori în ziua Sfântului Dumitru pentru a te vindeca de boli, a aduce bunăstare și fericire în anul viitor! Nu uita să o trimiți și prietenilor tăi!