Plângi, că pe tine te plâng cerurile!

Plângi mult şi tânguieşte-te totdeauna, când auzi cum ai fost şi că nu mai ai acele vrednicii; ci dimpotrivă ai venit în această străină şi urâcioasă schimbare şi din moştenitor al cerului te-ai făcut al diavolului! Lăcaşul sfântului Duh s-a prefăcut în peşteră de tâlhari, vasul alegerii s-a făcut vas de stricăciune! Ochiul lui Hristos s-a făcut tină şi noroi al porcilor. Tronul lui Dumnezeu, scaun al pierzării. Fratele îngerilor, sub ascultarea dracilor. Şi acesta care zbura ca un porumbel la ceruri, se târăşte ca un şarpe pe pământ!

Plângi, suflete nenorocit, şi te tânguieşte, gândindu-te la atâtea păgubiri! Plângi, că pe tine te plâng cerurile! Tânguieşte-te, că te tânguieşte Biserica şi toţi Sfinţii! Lăcrimează, că ai păcătuit şi de rău nu te-ai pocăit! Jeleşte-te, că pe tine te jelesc Proorocii, văzând mai înainte mânia dreptăţii lui Dumnezeu asupra ta! Plângi, că pe tine te plâng mai mult decât la zidurile Ierusalimului, lacrimile lui Ieremia. Tânguieşte-te, suflete al meu, până când vei spăla spurcăciunea păcatului tău, ca să te întorci la nobleţea cea de mai înainte!

Agapie Criteanu

Extras din „Mântuirea păcătoșilor”, Ed. Egumenița, 2009, pag. 325