Cum ne vindecăm de întristare?
Întristarea se vindecă numai prin războiul „împotriva patimilor celor dinăuntru”. Mai întâi, trebuie să luptăm „împotriva duhului întristării, care împinge sufletul la deznădejde, şi să-l alungăm din inima noastră”.
Apoi, trebuie să ne deprindem „numai în acea întristare care se cuprinde în pocăinţa pentru păcate şi e împreunată cu nădejdea cea bună [în Dumnezeu]”. Întristarea pocăinţei este întristare duhovnicească: „Hrănind sufletul, ea e împreunată cu bucuria, de aceea ea face pe om osârduitor şi ascultător spre toată lucrarea cea bună, prietenos, smerit, blând, gata să sufere răul şi să rabde toată buna osteneală şi zdrobirea, ca una ce e adevărat după Dumnezeu”. (Sfântul Casian Romanul)
Mitropolit Hierotheos Vlachos
Extras din „Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți”, trad. de Irina Luminița Niculescu, Ed. Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pag. 335-336