„Mâna care nu face cruce ce folos are, fie ea şi dreapta? Cu ce se deosebeşte de cea stângă, care nu face crucea?”

Scopul este să trăim ortodox, nu numai să vorbim sau să scriem ortodox. De aceea, dacă predică unul care nu are trăire, nu îl încredinţează lăuntric pe celălalt, nu îl schimbă, oricât de bună ar fi predica lui.

– Părinte, dar dacă cel ce ascultă sau cel ce citeşte are intenţie bună?

– Ei, atunci unul ca acesta are deja harul dumnezeiesc, de aceea se şi foloseşte. Însă unul care nu are intenţie bună va lua şi va cerceta cele ce le spune cel ce predică şi nu va avea niciun folos. A gândi ortodox este uşor, însă a trăi ortodox cere osteneală.

Odată un teolog a ţinut o predică şi a cerut auditoriului să meargă să dea sânge deoarece era nevoie. Şi într-adevăr, mulţi s-au îndemnat şi au dat mult sânge. Acela însă n-a dat nicio picătură, deşi avea din belşug. Atunci ceilalţi s-au scandalizat. „Eu”, le-a spus acela, „prin omilia ce am rostit-o şi prin faptul că am îndemnat lumea să dea sânge, este ca şi cum am dat cel mai mult sânge!”. În felul acesta şi-a odihnit gândul său. Ar fi fost mai bine să nu fi rostit omilia şi, fară zgomot, să meargă să dea puţin sânge. Trăirea are însemnătate.

„Eu sunt de dreapta”, mi-a spus unul care nu avea nicio legătură cu Biserica. „Dacă nu faci cruce, ce folos?”, i-am spus. „Mâna care nu face cruce ce folos are, fie ea şi dreapta? Cu ce se deosebeşte de cea stângă, care nu face crucea? Aceea şi aşa nu face cruce”. Dacă tu eşti de dreapta şi nu faci cruce cum te deosebeşti de cei de stânga? Scopul este să fii om duhovnicesc, să trăieşti aproape de Hristos şi atunci ajuţi şi de ceilalţi.

Când omul are viată corectă, lucrarea lui îi încredinţează lăuntric pe ceilalţi. Într-un oraş era un protestant care îi judeca pe toti: pe preoţi, pe episcopi. Acolo, aproape de o mănăstire se pustnicea un monah. Odată un ateu l-a întrebat pe protestant: „Bine, îi judeci pe toti episcopii şi preoţii. Dar ce ai de spus despre acest monah?”. „Pe acesta îl primesc”, îi spune, „pentru că se deosebeşte de ceilalţi”.

Un credincios, oriunde ar fi, cât de mult ajută atunci când trăieşte corect! Îmi aduc aminte de un cunoscut poliţist care făcea servicii la graniţă. Acolo erau şi sârbi comunişti, dintre cei mai atei şi mai credincioşi partidului. Când veneau preoţii sârbi la graniţa Greciei cu Serbia, poliţaiul le săruta mâna. Comuniştii au observat aceasta. Poliţist grec să sărute mâna preoţilor sârbi? Aceasta i-a impresionat foarte mult pe comunişti şi au început să-şi facă probleme referitoare la credinţă.

Cât de mult ajută cei ce au funcţii înalte atunci când ţin puţin credinţa! De aceea şi eu caut să-i ajut pe unii dintre aceştia cu funcţii înalte, pentru că ei pot ajuta foarte mult prin pilda lor. Iată, un mareşal pe care-l cunosc este pildă bună. Şi orice face, o face dinlăuntru, cu inima sa, n-o face la exterior. Iar ceilalţi care îl văd îşi fac probleme de conştiinţă şi astfel se ajută pe ei înşişi. Mai demult şi mai-marii locului credeau. Ştiţi ce a spus unui senator o doamnă sus-pusă dintr-un oraş? În perioada Postului Maicii Domnului a mers cu soţul ei la o cină şi au adus acolo peşte, carne… Dar ea n-a mâncat, deoarece postea. Senatorul a observat şi i-a spus: „Bolnavii şi călătorii nu ţin post”. „Da, dar nu călătorii cu roti”, i-a răspuns aceea şi nu s-a atins de nimic din cele de dulce. La cină era şi un cleric care îi lăuda pe cei de fată: „Este o mare cinste pentru mine să mă aflu cu Dvs. etc., etc.”, şi spunea şi iarăşi spunea o mulţime de laude. Atunci bărbatul doamnei aceleia l-a întrerupt şi i-a spus: nu vă nădăjduiţi spre boieri, spre fiii oamenilor, întru care nu este mântuire, pentru că acel cleric încerca să-i linguşească. Altă dată aceeaşi doamnă a spus unui profesor de teologie: „Nu vă uitaţi la amănunte şi astfel să-i picaţi pe preoţi la examene. Căutaţi să-i treceţi, deoarece eparhiile n-au preoţi”. Vreau să spun că mai demult mai-marii unui loc se interesau de Biserică, erau pildă pentru popor.

Ceea ce va ajuta foarte mult pe oamenii de astăzi este exemplul nostru creştinesc şi viata noastră creştinească. Pe creştini trebuie să-i caracterizeze mărinimia, nobleţea şi jertfa. De aceea le spun mirenilor: „Să-L iubiţi pe Hristos, să aveţi smerenie, să vă faceţi datoria, iar Hristos va dezvălui virtutea voastră în ochii oamenilor”. Virtutea are însuşirea de a-l trăda pe om, oriunde s-ar afla el. Chiar de se va ascunde, chiar de se va fătămici prin nebunia în Hristos, totuşi virtutea îl va trăda, fie şi mai târziu, şi vistieria lui ascunsă, ce se va descoperi atunci în întregime, va ajuta iarăşi multe suflete. Se poate chiar să ajute mai mult atunci.

Sfântul Paisie Aghioritul

Extras din „Trezire duhovnicească”, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2003, pag. 50-53