Metaniile, privegherea, postul, sunt osteneli ce se fac pentru Cel iubit

Atunci când Îl iubeşti pe Hristos, te osteneşti, dar e o osteneală binecuvântată. Suferi, dar cu bucurie. Faci metanii, te rogi, fiindcă acestea sunt dor, dor dumnezeiesc. Şi durere, şi dor, şi dragoste, şi tânjire fierbinte, şi fericire, şi bucurie, şi iubire.

Metaniile, privegherea, postul, sunt osteneli ce se fac pentru Cel iubit. Osteneală, ca să-L trăieşti pe Hristos. Dar această osteneală nu se face de nevoie, nu eşti silit. Tot ceea ce faci ca şi corvoadă naşte un mare rău, atât în fiinţa, cât şi în lucrarea ta. Silirea, înghiontirea, aduc împotrivire.

Osteneala cea pentru Hristos, dorul adevărat este iubirea lui Hristos, este jertfă. Asta simţea şi David: „Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu după curţile Domnului” (Psalmi 83, 2). Doreşte fierbinte şi se topeşte sufletul meu după iubirea lui Dumnezeu. Ce spune David se potriveşte cu poezia lui Veritis: „Alături de Hristos tânjit-am a trăi, până în clipa cea mai de pe urmă, a ieşirii sufletului”.

Este trebuinţă de luare aminte şi de străduinţă, pentru ca cineva să înţeleagă cele pe care le învaţă şi să și le însuşească. Va cunoaşte apoi, fără să se ostenească, starea aceea de fierbinte străpungere, însoţită de lacrimi. Acestea urmează, sunt darurile lui Dumnezeu. Dragostea are nevoie de străduinţă? Prin înţelegerea troparelor, a canoanelor şi a Scripturilor intri în adevărata desfătare. „Dat-ai veselie în inima mea” (Psalmi 4, 8), precum spune David. Astfel intri pe dată în starea de străpungere, fără de sângerare.

Extras din Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, trad. din limba greacă de Ierom. Evloghie Munteanu, Ed. Egumeniţa, 2003, pag. 185-186