Să se țină de Biserica Ortodoxă! Să vină harul lui Dumnezeu peste el. Că vine, domnilor, vine!…
Ce puteți spune despre cei care merg și la Biserica Ortodoxă și la alte confesiuni?
– Nu este permis. Adică te duci la mai multe adevăruri de credințã? Există un singur adevăr de credință: adevărul ortodox! Crezul! Și dacă ești ortodox, respecți Ortodoxia. Dacă nu, cazi în erezie și tu.
Dar dacă există un imbold interior de a căuta și într-o parte și în alta?
– Acum, cazuri de astea sunt chiar mai multe. Să cerceteze. Dar nu pentru ortodocși. Dacă ești ortodox, intră în bisericile ortodoxe. Ce nu ți-a dat Biserica Ortodoxă? Ce lipsuri ai găsit la ea de te-ai dus și dincolo? Acolo unde nu cred în Maica Domnului, unde nu-și fac cruce!… Domnilor, s-au făcut Sinoade; Sinoade ecumenice și Sinoade locale și apostolice. Și au condamnat cu anatematizãri pentru un singur motiv de credință, de adevăr de credință – cum au fost Sinoadele, cel de la Niceea, la anul 325, până la anul 787. Și pentru un singur lucru, dacă nu credeau în Maica Domnului că e Născătoare de Dumnezeu, Biserica i-a dat anatemei.
Deci s-au stabilit aceste dogme precise. Ori, s-au făcut aceste Sinoade ecumenice și o mulțime de alte Sinoade locale. Și atunci ce lipsuri a găsit cineva în Ortodoxie, de se duce și în altă parte? Atunci nu e ortodox! Și noi nu stăm de vorbã, nu facem catehizări aici. E o greșeală! Să se țină de Biserica Ortodoxă! Să vină harul lui Dumnezeu peste el. Că vine, domnilor, vine!… Dumnezeu e bogat! Ne așteaptă!… Ne așteaptă să cerem. Dar să-L recunoaștem pe El, că El este Cel Ce este!
Părintele Arsenie papacioc
Extras din „Ne vorbește Părintele Arsenie”, ediția a 2-a, Vol. 1, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2010, pag. 96-97