Să nu credem că toată rugăciunea noastră este rugăciune

Omul – Tatăl nostru care eşti în ceruri…

Dumnezeu – Da! Spune-mi despre ce este vorba ?

Omul – Sfinţească-se numele Tău…

Dumnezeu – Zici aceasta în mod serios ?

Omul – Ce să spun în mod serios ?

Dumnezeu – Că vrei să sfinţeşti numele Meu. Ştii tu ce înseamnă asta ?

Omul – Înseamnă, înseamnă… of, Doamne, nu ştiu ce înseamnă. De unde să ştiu ?

Dumnezeu – Înseamnă că vrei să Mă cinsteşti, că Eu sunt unicul lucru important pentru tine, că numele Meu este valoros în ochii tăi.

Omul – Aha!… Acum înţeleg. Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ.

Dumnezeu – Faci tu ceva pentru asta ?

Omul – Ca să se facă voinţa Ta ? Bineînţeles. Merg în fiecare duminică la biserică, plătesc anual simbria, donez pentru misiuni…

Dumnezeu – Însă eu vreau mai mult de la tine. Vreau ca viaţa ta să fie ordonată, ca obiceiurile rele cu care calci pe alţii pe nervi să dispară, ca să te înveţi să te gândeşti şi la alţii, nu numai la tine, ca toţi cei care intră în contact cu tine să fie ajutaţi. Vreau ca flămânzii, întristaţii, însetaţii, dezbrăcaţii pe care îi întâlneşti, să-i hrăneşti, să-i mângâi cu iubire, să-i adapi, să-i îmbraci, după putinţa ta…, căci tot ceea ce faci tu oamenilor, faci, de fapt, pentru Mine. Vreau să îţi vezi păcatele, să te căieşti pentru ele, să ţi le spovedeşti, să te lupţi cu tine însuţi ca să nu le mai faci şi să-ţi îndrepţi viaţa în bine.

Omul – De ce spui toate acestea tocmai mie, Doamne? Ştii Tu câţi făţarnici stau în biserică? Uită-Te la ei!

Dumnezeu – Scuză-mă! Mă gândeam că te rogi, într-adevăr, să se împlinească voinţa Mea. Dar aceasta începe, de fapt, de la acela care cere acest lucru. Abia atunci când vrei ceea ce vreau Eu, poţi deveni un vestitor al lucrărilor Mele.

Omul – Acum înţeleg. Dar pot să mă rog mai departe ? Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi…

Dumnezeu – Tu cântăreşti mai mult decât ar trebui să fie greutatea ta. Cererea ta conţine şi obligaţia de a face ca milioanele de săraci ai acestei lumi să aibă pâinea cea de toate zilele.

Omul – Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri…

Dumnezeu – Şi Vasile !

Omul – Vasile ? Acum iarăşi începi cu asta ? Tu ştii prea bine că mă face de ruşine în public, că se poartă atât de arogant cu mine. Nu mă ia în serios ca şi coleg de muncă, într-una mă calcă în picioare. Şi el ştie că asta mă supără.

Dumnezeu – Ştiu, ştiu. Dar rugăciunea ta ?

Omul – N-am vrut chiar aşa…

Dumnezeu – Cel puţin eşti sincer. Dar îţi face plăcere să umbli mereu cu atâta antipatie şi amărăciune în suflet ?

Omul – Nu, asta mă îmbolnăveşte.

Dumnezeu – Eu vreau să te vindec. Iartă-l pe Vasile şi la fel te voi ierta şi Eu. Poate vei pierde ceva, sigur vei pierde. Însă această pierdere îţi va aduce bucurie în suflet.

Omul – Hm ! Nu ştiu dacă mă voi putea birui pentru a putea ajunge la acest scop.

Dumnezeu – Eu te voi ajuta, trebuie doar să vrei şi să faci primul pas în acest sens!

Omul – Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Dumnezeu – Bagă de seamă la un singur lucru: trebuie să eviţi persoanele şi situaţiile prin care eşti ispitit.

Omul – Cum voi reuşi eu să fac acest lucru ?

Dumnezeu – Îţi cunoşti slăbiciunile: nepoliteţea, agresivitatea, dispunerea de bani, educaţia… Nu-i da ispititorului nicio şansă !

Omul – Cred că această rugăciune a fost cea mai lungă şi cea mai grea din cele pe care le-am rostit vreodată. Dar asta a avut de a face pentru prima dată cu viaţa mea cotidiană.

Dumnezeu – Bine, acum hai să mergem mai departe. Roagă-te liniştit până la capăt.

Omul – Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în vecii vecilor. Amin.

Dumnezeu – Ştii ceva ? Când oamenii încep să Mă ia în serios, să se roage cu credinţă, să Mă urmeze şi să facă voinţa Mea, când ei lucrează pentru venirea împărăţiei Mele şi observă că asta îi face fericiţi, atunci Eu simt o bucurie nesfârşită.