‘Orice păcat e iertat, dar acesta nu se iartă niciodată’ – Cuvintele cutremurătoare ale Părintelui Paisie de la Sihla
Într-o lume în care mulți oameni se luptă cu gânduri negre și cu poverile deznădejdii, cuvintele Părintelui Paisie de la Sihla vin ca un balsam pentru suflet. Într-un dialog plin de simplitate și profunzime, părintele arată cât de periculoasă este disperarea și cât de multă putere se ascunde în nădejdea pusă în Dumnezeu și în Maica Domnului.
Părintele Paisie afirmă:
Deznădejdea, disperarea, e cel mai mare păcat. Nu spune așa, că „eu n-am să mă mai mântuiesc, că eu degeaba mă rog“, nu. Tu să spui așa: „De unde-s gândurile astea? Ba nu. Eu, cu ajutorul Măicuței Domnului, am să mă mântuiesc.“ Ușa raiului e deschisă, tată. Numai noi să vrem să intrăm în el, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Mai aduce pe câte unul și cu de-a sila, mai trimite o boală, un necaz, dar „pe dătătorul de bunăvoie îl iubește Dumnezeu“.
Poate că scrie undeva: „Orice păcat e iertat, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată“… D-apoi ce, e gândul tău? Nu! E hula lui, a vrăjmașului. Diavolul asta face – îți dă gânduri de hulă, ca să te aducă la disperare, și apoi tot el îți amintește că hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată. Nu, tătucă, e hula lui. Dar tu vii la spovedanie și spui ce ți-a venit în gând: „Părinte, am gânduri de hulă, am gânduri spurcate asupra Maicii Domnului, asupra lui Dumnezeu, asupra icoanelor, asupra călugărilor, asupra preoților…“. Gândurile trebuie spuse din vreme. Ce-i aia disperare? Și tot timpul asta faci: cazi și te ridici… Nu te lași în disperare.
Cum nu-L iubești pe Dumnezeu? Astea sunt gânduri de la diavolul… Taci din gură. Cum nu crezi? Dar cine te-a adus aici, la mănăstire? Ce asculți tu ce spune vrăjmașul? Și de ce să nu te mântuiești? Nu, tătucă… lasă, cu nădejdea la Maica Domnului, o să ne mântuim noi. Că, dacă le-am putea face pe toate, ne-am mândri, și ar fi mai rău: „Rugăciunea minții o am, milostenie fac…“. Dar dacă vezi că nu poți face, te mai smerești. „Puterea lui Dumnezeu întru neputințe se desăvârșește.“ Tu fă tot ce depinde de tine. Mai te rogi, mai te spovedești, mai mergi la biserică, mai te împărtășești – măcar la o lună… Și nu te teme, că nu te duci în iad. Vinerea postește până când ți-e foame. Mai citește câte o carte, spune mereu „Doamne Iisuse“ și să n-o uiți pe Maica Domnului. Ia și caietul ăsta, „Urmarea lui Hristos“ – îl mai cercetezi, îl mai studiezi. Aici e ca la spovedanie: te învață ce să faci și cum să faci. Și fă tot ce depinde de tine…
Așa, tătucă. Hai să punem și noi, de acum, început bun. Noi trăim cu nădejdea vieții de dincolo. Eu, când eram copil, mămucuța îmi spunea: „Postim, dragul mamii, și după ce se termină postul, să vezi ouă roșii și pască și sarmale…“. Și așa rămânea. Posteam cu gândul la ce o să mănânc după ce se termină postul.
Ce drept ai tu asupra vieții? Tu nu ai nici un drept asupra vieții. Doamne ferește…
Părintele Paisie ne amintește că mântuirea nu este rezervată celor fără greșeală, ci celor care nu se lasă doborâți de căderi și care se ridică mereu, cu credință, cu rugăciune și cu nădejde. Gândurile de hulă, de îndoială sau de teamă nu trebuie ascunse, ci mărturisite, pentru că Dumnezeu nu dorește pieirea omului, ci întoarcerea lui la viața adevărată. „Hai să punem și noi, de acum, început bun“, spune părintele – îndemn care rămâne valabil pentru fiecare dintre noi.
