„De ce ia fotografia mea şi cere ajutor de la mine plângând? Spune-i să ia icoana Maicii Domnului şi ei să i se roage, şi nu la fotografia mea!”

Stareţul Efrem Katunakiotul se ruga şi îi ajuta duhovniceşte şi pe fraţii lui, precum şi pe celelalte rude, care aveau nevoie. Cu toate acestea, niciodată nu i-a vizitat; au trecut zeci de ani până când s-au văzut la Katunakia.

„Odată în vis”, ne povestea Stareţul, „l-am văzut pe fratele meu căzând în mare şi mă întrebam dacă s-a înecat sau nu. Atunci am început să merg pe deasupra valurilor aşteptând ca el să iasă la suprafaţă. De îndată ce a ieşit, l-am apucat de păr şi l-am tras afară. Atunci când am avut acest vis, el fusese grav rănit, dar a fost salvat în chip minunat. Mersul pe valuri, apucarea de pâr şi salvarea lui înseamnă rugăciunea pe care întotdeauna o fac pentru el.

Altădată fratele meu a fost prins de comunişti şi întemniţat. Au hotărât să îl omoare. În seara aceea am văzut în vis că îl ţineau în temniţă şi l-am întrebat pe temnicer de ce l-au închis. Acela mi-a răspuns că datorează 150 de lire. Atunci am scos şi i-am dat 200 şi l-au eliberat. Într-adevăr a fost salvat prin minune, a fost lăsat liber deşi îl prinseseră ca să-l omoare”.

Rugăciunea Stareţului îi ajuta în problemele lor familiale. Astfel sora lui povestea: „Eram foarte mâhnită, deoarece eu şi bărbatul meu eram pe punctul de a ne despărţi. Bărbatul meu o iubea foarte mult pe mama lui în vârstă de 80 de ani, care continuu îl presa să se despartă de mine. Căuta numai un motiv să-şi împlinească scopul. Eu însă mă gândeam cum m-aş fi descurcat singură cu cele două fetiţe. I-am spus mamei mele, iar aceea mi-a răspuns: «Copilul meu, să facem rugăciune, nimic nu se face fără voia lui Dumnezeu. Numai dacă îngăduie Dumnezeu se va întâmpla aceasta».

Durerea mea era mare. Luam fotografia lui Efrem, îi vorbeam plângând şi mă rugam înaintea ei ca şi când ar fi fost o icoană. Îl rugam cu lacrimi să mă ajute şi să mă scape din primejdia aceasta.

În acea vreme Haralambie a mers în Sfântul Munte la Părintele Efrem. Acesta însă când l-a văzut i-a spus: «De ce Elena, sora noastră, mă deranjează continuu? De ce ia fotografia mea şi cere ajutor de la mine plângând? Spune-i să ia icoana Maicii Domnului şi ei să i se roage, şi nu la fotografia mea! Maica Domnului o va ajuta; Maica Domnului va face o minune cu ea şi nu va păţi niciun rău».

În acele zile am primit o telegramă de la soacra mea, în care îi scria soţului meu să meargă până la ea, pentru a discuta despre problema divorţului. Vă puteţi închipui mâhnirea şi durerea mea. M-am încuiat în cameră, am luat icoana Maicii Domnului pe care mi-o trimisese Părintele Efrem împreună cu stareţul Nichifor, şi plângând cu suspinuri îi spuneam necazul meu şi o rugam să mă izbăvească din această mare primejdie. A doua zi dimineaţă soţul meu trebuia să plece în satul său natal. Însă în acea după-amiază a venit pe neaşteptate înştiinţarea că soacra mea, deşi nu era bolnavă, fusese găsită moartă în scaunul ei în care stătea de obicei. Şi astfel a trecut pericolul divorţului, deoarece soţul meu se schimbase cu totul după moartea mamei sale.

Dar şi pentru fratele său mai mare, Epaminondas, cât nu s-a rugat! Era cel mai căldicel în credinţă din familie, şi de aceea a avut parte de cele mai multe rugăciuni din partea Stareţului, atât în timpul vieţii, cât şi după moarte.

Dorind să ajute pe o verişoară a sa mult îndurerată, care se încurcase cu vrăjile, a făcut una dintre cele mai fierbinţi rugăciuni din viaţa sa: „Hristoase al meu, pentru Sângele pe care L-ai vărsat pe Cruce, miluieşte şi acest suflet”. „Dar ca răspuns la această rugăciune, am primit o palmă binemeritată. Dumnezeu pe toate le rabdă, însă vrăjitoria nicidecum, spunea Stareţul înţelepţit de acea pedeapsă. Şi altădată am încercat ceva asemănător, care a mâniat pe Dumnezeu, dar am apucat să cer iertare, scăpând astfel nepedepsit. Cu frică şi cu cutremur îmi amintesc de acestea”.

Extras din Ieromonah Iosif Agioritul, Stareţul Efrem Katunakiotul, Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2004, pag. 79-81