Să rabzi cu blândeţe şi cu smerenie toate împrejurările care au loc acolo unde ne-a pus Domnul Însuşi…

Ce să fac ca să mă mântuiesc? Să citesc acatiste, să bat metanii, să merg pe la mănăstiri?

Împlineşte bine ceea ce Dumnezeu ţi-a încredinţat nemijlocit: ocupă-te de copii, fă munca pe care o ai de făcut aşa de conştiincios încât să-L bucuri pe Dumnezeu, şi e de ajuns, nu trebuie să născoceşti nimic.

Este însă greu să faci cu statornicie ceea ce ţi-e menit. Este greu să nu mă enervez pe fetiţa mea – aşadar voi continua să mă enervez. Iar ca să-mi liniştesc cât de cât conştiinţa, mai bine mă duc pe la mănăstiri, dau o sută de ruble ca să mă pomenească. Gestul nu pare deloc rău, dar ar fi de o mie de ori mai bine, de un milion de ori mai bine, dacă omul, în loc să caute altă cale, ar face ceea ce l-a rânduit Dumnezeu să facă. Sigur, nu-i rău să mergi şi la mănăstire — dar e şi mai bine să rabzi cu blândeţe şi cu smerenie toate împrejurările care au loc acolo unde ne-a pus Domnul Însuşi…

Și toate acestea trebuie să le facem, bineînţeles, întru slava lui Dumnezeu.

Extras din „Cum să biruim iubirea de arginți”, Ed. Sophia, București, 2013, pag. 19