„Vei trăi și vei vedea ce însemnătate mare a avut măicuța ta”
Dacă ai ști ce-nseamnă mama, zic așa, în gândul meu,
N-ai striga în fața mamei, să-ntristezi pe Dumnezeu.
Dacă ai ști ce-nseamnă mama și însemnătatea ei
A-i iubi-o făr’ de seamăn; n-ai urma pe cei mișei.
Dacă ai ști ce-nseamnă mama, sufletul i l-ai simți,
I-ai vorbi cu voce blândă, iară gândul i l-ai ști.
Mama are multe taine, nimeni nu le poate ști.
Fericit e omu-acela care-nvață a iubi.
Oare cine este aceea care-n brațe te-a purtat?
Oare n-o cunoști pe mama, ce viața ți-a dat?
Oare n-ai citit Scriptura și de cei ce au lovit
Pe părinți, căci mâna aceea în pământ n-a putrezit?
Mama este har al casei, Dumnezeu așa-a lăsat.
Dar acuma lumea aceasta toate legile a stricat.
Și se duc cu toți la vale, înșelați de cel viclean:
Strigă, bat, nu iau aminte că vrăjmașul i-a-nșelat.
Oare nu știu eu, copile, câtă grijă ți-a purtat,
Câte nopți și câte zile mâna ei te-a legănat?
Oare nu-ți aduci aminte, o, copile dezmierdat,
Că la sânul mamei tale ai crescut, te-ai dezvoltat?
Acum, când crescut-ai mare, pentru ce nu vrei să știi
Căci cu mâna mamei tale învățat-ai ca să scrii?
Acuma-i mai obosită, a slăbit, a-mbătrânit
De ce te-nholbi la dânsa și îi strigi așa răstit?
Ai ajuns de-acuma mare și te duci în treaba ta
N-o ajuți, dar las-o-n pace, te rog, n-o mai întrista.
Va sosi o vreme-n care vei trăi și vei vedea
Ce însemnătate mare a avut măicuța ta.
Dar târziu va fi atunci și adânc vei suspina
Oare clipele acelea te vor mai putea ierta?
Mama te-a udat pe tine din al dragostei pahar,
Acum, când crescut-ai mare, viața ei o faci calvar.
Nu știi oare că măicuța a primit de sus, din Cer,
Niște drepturi minunate și dreptatea ei te cer?
N-ai dori să simți vreodată din blestemul ei cumplit
Ca să intre-n tine dracii, să te chinuie un pic.
Nu îngrămădi păcate, că acestea le plătești,
Prigonirea de părinte te ajunge, și-o pățești.
Monahul Iordan de la Mănăstirea Sihăstria Tarcăului