Calea celor care caută să fie plăcuţi lui Dumnezeu trece prin multe suferinţe

Nimic nu este mai presus decât pacea întru Hristos, care zădărniceşte orice atac al duhurilor văzduhurilor şi ale pământului. Pacea sufletului se dobândeşte prin răbdarea suferinţelor. Sfânta Scriptură zice: Trecut-am prin foc şi prin apă, şi ne-ai scos la odihnă (Psalm 65, 12). Calea celor care caută să fie plăcuţi lui Dumnezeu trece prin multe suferinţe. Cum să-i cinstim pe Sfinţii Mucenici pentru cele ce-au îndurat din iubire pentru Hristos când noi nu putem răbda nici cea mai mică ispită?

Nimic nu contribuie mai mult la dobândirea păcii interioare decât tăcerea şi faptul de a discuta cât mai mult posibil cu tine însuţi şi cât mai puţin cu ceilalţi.

Un element al vieţii duhovniceşti este trăirea lăuntrică şi lucrarea tainică a inimii.

Harul lui Dumnezeu îl umbreşte pe omul care se nevoieşte să devină liniştit, şi cu lucrarea lui îl conduce la desăvârşita pace. În forma de început a păcii, sufletul este liniştit, iar în forma de final este adumbrit de harul Sfântului Duh, după cuvintele psalmului: Locul Său s-a făcut întru Pace (Psalm 75, 2).

Estras din „Un serafim printre oameni Sfântul Serafim de Sarov”, trad. de Cristian Spătărelu, Ed. Egumeniţa, 2005, pag. 325

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.