Să fim tari în credință, numai astfel vom rezista
Biserica lui Hristos mereu a fost bătută de valuri, de vânturi și de alte ispite. Ea este corabia care străbate diverse obstacole și salvează vieți omenești. Fiecare are șansa să intre în Biserică prin Taina Botezului, să ia vâsle prin cele șapte daruri ale Sf. Duh de la Mirungere, apoi să-și mențină mersul vieții duhovnicești prin Taina Pocăinței și a Sf. Maslu, iar primind Sf. Împărtășanie să primească înțelepțire și călăuză de la perfectul cârmaci al vieții – Iisus Hristos, capul Bisericii.
Creștinii, ca mădulare ale Trupului lui Hristos, sunt trăitorii unei vieți ce presupune jertfă izvorâtă din dragoste. Trăirea pământească e într-o lume luptătoare ce aspiră spre cealaltă, triumfătoare. Ar fi bine ca fiecare mădular al Bisericii, deci fiecare om, să fie conștient de realități: de unde vine, pentru ce și încotro se îndreaptă?
Mai bine de două milenii Biserica cea văzută este atacată, hărțuită, discreditată…, dar nu poate fi distrusă. Căci Cel de Sus zice: „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.” (Matei 16, 18).
Astăzi, ca de altfel în toate timpurile, se lovește mai mult în slujitori, căci acolo unde se bate păstorul, se risipesc oile. Or, numai unde este arhiereul acolo poate fi și Biserica, iar „în afara Bisericii nu este mântuire” (Sf. Ciprian al Cartaginei).
Misiunea ierarhilor este una sfântă, după cuvintele apostolului: „Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.” (Fapte 20, 28). O societate, o națiune este puternică când e unită prin credință, când trăiește în același duh. Or, planul dușmanului vieții noastre și a celor care îi slujesc este să dezbine. „Şi Hristos să Se sălăşluiască, prin credinţă, în inimile voastre, înrădăcinaţi şi întemeiaţi fiind în iubire” (Efeseni 3, 17). Să luptăm cu toate armele unui creștin pentru a învinge și a dezrădăcina răul. „Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?” (I Ioan 5, 5).
Toate sunt posibile prin credință, întreținute prin nădejde și desăvârșite prin dragoste. Orice provocare ar trebui să fie pentru noi o șansă de a demonstra încă o dată că putem rezista. Ispita e bună până când o învingem, iar dacă am acceptat-o devine păcat. Să dăm dovadă de trezvie și să rămânem în adevăr. Nu orice mărturie trebuie luată drept adevăr, căci: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.” (Matei 7, 21).
Să nu fim fiii judecății, ci ai rugăciunii. Creștinește nu este a judeca, dar a ne susține, a ne încuraja… a ne iubi.
Să rămânem în pace și în dragoste!
