Mândria este o născocire a diavolului

Un oarecare stareţ înţelept încerca să-l povăţuiască pe un frate ce se mândrea, însă acela i-a răspuns: „Iartă-mă, părinte, dar nu sunt mân­dru”.

Stareţul i-a răspuns: „Şi cum puteai să do­vedeşti mai limpede că eşti mândru decât zicând aceasta, că nu eşti mândru?”

Da, mândria este oarbă, nu se vede pe si­ne. Mândria este o născocire a diavolului.

Iată odraslele mândriei: mânia, clevetirea, întărâtarea, făţăr­nicia, ura, cârtirea, nesupunerea. Ea rămâne ne­clintită în părerea sa, se supune numai cu greu­tate, nu suferă să i se facă observaţie, însă îi place să facă observaţie altora; aruncă cu vorbele fără să chibzuiască. Cei mândri suferă foarte mult de gânduri hulitoare şi sunt înclinaţi spre idolatri­zarea de sine. (Schiigumenul Ioan Alexeev)

Extras din „Cum să biruim mândria”, trad. din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, București, 2010, pag. 84