Ce înseamnă să ierți într-o căsnicie?

Iertarea în căsnicie înseamnă să ştim să nu dăm importanţă la „cine a făcut” sau „de ce a făcut” sau „cum a putut să facă”, ci la „care este cea mai scurtă modalitate de a remedia situaţia”.

Domnul Radu m-a învăţat un lucru important: orăşelul în care am crescut a fost un adevărat rai pentu băieţii care adorau apa. Într-o zi, autoritatea care supraveghea râul nostru a anunţat organizarea unui concurs de canoe indian. Cursa urma să aibă loc în partea de sus a oraşului, într-o porţiune a râului pe care nimeni din grupul nostru nu o cunoştea. În zilele dinaintea concursului am examinat foarte atent traseul şi am început antrenamentul intensiv. Domnul Radu locuia în apropierea râului, acolo unde noi obişnuiam să ne jucăm şi, astfel, el devenise prietenul nostru nedespărţit. Odată, la unul dintre antrenamente, am început să mă plâng de faţă cu dânsul din cauza stâncilor şi a pietrelor ascuţite care se aflau pe traseu. A ascultat mult timp cu atenţie plângerile mele vrednice de milă, până m-a întrerupt cu următoarele cuvinte: „Fiul meu, niciodată n-ai să câştigi, dacă stai şi te gândeşti la stânci. Lasă-le deoparte şi uită-te pe unde se poate trece”.

Iată un cuvânt frumos care se potriveşte şi celor îndrăgostiţi.

Hai să presupunem că soţul tău a fost cel care a început o ceartă. Sau, hai, să spunem că vinovată ai fost tu. Este posibil ca niciunul dintre voi să nu-şi amintească de unde a început cearta. Dar ce importanţă are de unde a început? Important este când se va termina. La foarte multe chestiuni care privesc dragostea, spusa: „cu cât mai repede, cu atât mai bine” are o însemnătate specială.

Deci, dacă astăzi a fost ziua ta rea, nu ezita: fugi şi sună-l la telefon. Lasă-ţi dragostea să se reverse cât mai tandru, cerându-ţi iertare. Bucuria se va naşte din această biruinţă a ta şi tu vei reuşi să ajungi la adevărata demnitate, eliberată de greutatea greşelilor tale, rostind aceste cuvinte foarte importante pentru căsnicie: „Iartă-mă, dragostea mea”.

Charlie W. Shedd

Extras din „Scrisori Caterinei. Sfaturi unei tinere căsătorite”, Ed. Bizantină, București, pag. 65-66

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.