Cum trebuie să ne pregătim pentru Sfânta Liturghie?

Când vrei să iei parte la Sfânta Liturghie, adu-ți aminte că biserica este casa lui Dumnezeu, de care se cuvine să ne apropiem cu inimă curată, în deplinătatea credinței, curățindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău și spălându-ne trupul cu apă curată…, cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel (Evrei 10, 22).

Încetează deci din ajun lucrul și obișnuitele îndeletniciri zilnice, spală-ți trupul și curățește-ți sufletul cu rugăciune, cu înfrânare de la păcate și cu împăcarea inimii, alungând din ea orice ură și orice vrăjmășie (Matei 5, 23-24 și I Timotei 2,8), mai ales atunci când vrei să te împărtășești. Dacă poți, bine este să iei parte la slujba de seară (Vecernia). Iar a doua zi dimineață, îmbracă-te în haine curate și îngrijite, de sărbătoare, dar nu cu găteală prea multă și lux (îndeosebi femeile să lase obișnuitele podoabe și să vină cu capul acoperit) (I Cor. 11,5 și I Tim. 2,9 și Așezămintele Sfinților Apostoli II, 57).

Și, pentru că nu este cuviincios să ne înfățișăm înaintea Domnului cu mâinile goale (Ieș. 22, 15), dacă poți, pregătește din vreme darul tău pentru altar: lumânări, tămâie, prinoase din rodurile pământului, dar mai ales prescura, vinul și pomelnicul cu numele viilor și celor adormiți ai casei și neamului tău.

Extras din „Despre Sfânta Liturghie”, Ed. Doxologia, Iași, 2009, pag. 37

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.